Plan de citire a Bibliei pentru 1 an
”Poporul meu este nimicit din lipsă de cunoaștere” Osea 4:6
Cunoașterea Bibliei este foarte importantă pentru noi toți, mai ales în cele mai dificile momente din viața noastră, deoarece Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său. Duhul Sfânt ne da direcție, ne îndrumă și, când trecem prin încercări, El ne amintește de ceea ce este scris în Biblie, de un Cuvânt al lui Dumnezeu care ne va mângâia. Dar o vom aminti doar dacă știm despre asta.
De aceea, am conceput un plan pentru a citi Biblia într-un an. Vei vedea cât de mult îți va transforma viața.
Urmează lecturile de astăzi:
EXODUL 4
1Și Moise a răspuns și a zis: Dar, iată, ei nu mă vor crede, nici nu vor da ascultare vocii mele; căci vor spune: DOMNUL nu ți s-a arătat.
2Și DOMNUL i-a spus: Ce este acesta în mâna ta? Iar el a spus: Un toiag.
3Iar el a spus: Aruncă-l pe pământ. Și el l-a aruncat la pământ și acesta a devenit un șarpe; și Moise a fugit dinaintea acestuia.
4Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Întinde-ți mâna și ia-l de coadă. Iar el și-a întins mâna și l-a prins, iar acesta a devenit toiag în mâna sa;
5Ca ei să creadă că DOMNUL Dumnezeul părinților lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob, ți s-a arătat.
6Și DOMNUL i-a spus în continuare: Pune-ți acum mâna în sân. Iar el și-a pus mâna în sân; și când și-a scos-o, iată, mâna lui era leproasă ca zăpada.
7Iar el a spus: Pune-ți din nou mâna în sân. Și el din nou și-a pus mâna în sân; și a scos-o afară din sân și, iată, aceasta s-a refăcut din nou ca cealaltă carne a sa.
8Și se va întâmpla, dacă ei nu te vor crede, nici nu vor da ascultare vocii primului semn, că vor crede vocea următorului semn.
9Și se va întâmpla, dacă ei nu vor crede nici aceste două semne, nici nu vor da ascultare vocii tale, că vei lua din apa râului și o vei turna peste uscat; și apa pe care tu o iei din râu va deveni sânge pe uscat.
10Și Moise i-a spus DOMNULUI: O, Domnul meu, eu nu sunt elocvent, nici mai înainte nu am fost, nici de când i-ai vorbit servitorului tău, ci eu sunt greu la vorbă și încet la limbă.
11Și DOMNUL i-a spus: Cine a făcut gura omului? Sau cine face pe cel mut, sau pe cel surd, sau pe cel văzător, sau pe cel orb? Oare nu eu, DOMNUL?
12Și acum mergi și voi fi cu gura ta și te voi învăța ce să spui.
13Iar el a spus: O, DOMNUL meu, trimite mesajul te rog, prin mâna aceluia pe care îl vei trimite.
14Și mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva lui Moise și a spus: Nu este Aaron levitul fratele tău? Știu că el poate vorbi bine. Și de asemenea, iată, vine să te întâlnească; și când te va vedea, se va bucura în inima sa.
15Și îi vei vorbi și vei pune cuvinte în gura lui; și voi fi cu gura ta și cu gura lui și vă voi învăța ce veți face.
16Și el va fi purtătorul tău de cuvânt către popor; și el va fi, el îți va fi în loc de gură și tu îi vei fi în loc de Dumnezeu.
17Și ia în mâna ta acest toiag, cu care vei face semne.
18Și Moise a mers și s-a întors la Ietro, socrul său, și i-a spus: Te rog, lasă-mă să merg și să mă întorc la frații mei care sunt în Egipt și să văd dacă ei sunt încă în viață. Și Ietro i-a spus lui Moise: Du-te în pace.
19Și DOMNUL i-a spus lui Moise în Madian: Du-te, întoarce-te în Egipt, pentru că toți bărbații care ți-au căutat viața sunt morți.
20Și Moise a luat pe soția sa și fiii săi și i-a așezat pe măgar și s-a întors în țara Egiptului; și Moise a luat toiagul lui Dumnezeu în mâna sa.
21Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Când mergi să te întorci în Egipt, vezi ca tu să faci înaintea lui Faraon toate acele minuni pe care le-am pus în mâna ta; dar voi împietri inima lui, ca el să nu lase poporul să plece.
22Și îi vei spune lui Faraon: Astfel spune DOMNUL: Israel este fiul meu, întâiul meu născut;
23Și îți spun: Lasă pe fiul meu să plece ca să îmi servească; și dacă refuzi să îl lași să plece, iată, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut.
24Și s-a întâmplat pe cale, la han, că DOMNUL l-a întâlnit și a căutat să îl ucidă.
25Atunci Sefora a luat o piatră ascuțită și a retezat prepuțul fiului ei și a aruncat-o la picioarele lui și a spus: Cu adevărat tu îmi ești un soț sângeros.
26Așa că el l-a lăsat să meargă, atunci ea a spus: Un soț sângeros ești, din cauza circumciziei.
27Și DOMNUL i-a spus lui Aaron: Du-te în pustie să întâlnești pe Moise. Și a mers și l-a întâlnit în muntele lui Dumnezeu și l-a sărutat.
28Și Moise i-a povestit lui Aaron toate cuvintele DOMNULUI, cel care l-a trimis, și toate semnele pe care el i le-a poruncit.
29Și Moise și Aaron au mers și au adunat pe toți bătrânii copiilor lui Israel;
30Și Aaron a spus toate cuvintele pe care Domnul le-a spus lui Moise și a făcut semnele înaintea ochilor poporului.
31Și poporul a crezut; și când au auzit că DOMNUL a vizitat pe copiii lui Israel și că el a privit la necazul lor, atunci și-au aplecat capetele și s-au închinat.
LUCA 9
1Atunci a chemat la un loc pe cei doisprezece discipoli ai săi și le-a dat putere și autoritate peste toți dracii și să vindece boli.
2Și i-a trimis să predice împărăția lui Dumnezeu și să vindece bolnavii.
3Și le-a spus: Nu luați nimic pentru călătorie, nici toiege, nici traistă, nici pâine, nici bani; nici să nu aveți câte două haine.
4Și în orice casă intrați, acolo să rămâneți și de acolo să plecați.
5Și oricine nu vă primește, când ieșiți din acea cetate, scuturați chiar praful de pe picioarele voastre, pentru mărturie împotriva lor.
6Și au plecat și au trecut prin sate, predicând evanghelia și vindecând pretutindeni.
7Și Irod, tetrarhul, a auzit despre toate cele făcute de el; și era derutat, pentru că unii spuneau că Ioan a fost înviat dintre morți;
8Iar unii, că Ilie s-a arătat; și alții, că unul dintre profeții din vechime a înviat.
9Și Irod spunea: Pe Ioan eu l-am decapitat, dar cine este acesta, despre care aud eu astfel de lucruri? Și dorea să îl vadă.
10Și apostolii, când s-au întors, i-au spus tot ce făcuseră. Și i-a luat și s-a dus la o parte, într-un loc pustiu al cetății numită, Betsaida.
11Și oamenii, când au știut aceasta, l-au urmat; și i-a primit și le-a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu și a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare.
12Și când ziua a început a se pleca spre seară, atunci cei doisprezece au venit și i-au spus: Trimite oamenii ca să se ducă în satele și ținutul dimprejur și să găzduiască și să găsească mâncare, pentru că suntem aici într-un loc pustiu.
13Dar le-a spus: Dați-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești; afară numai dacă ne vom duce noi să cumpărăm mâncare pentru tot acest popor.
14Fiindcă erau aproape cinci mii de bărbați. Iar el le-a spus discipolilor săi: Faceți-i să șadă jos în grupuri de câte cincizeci.
15Și au făcut astfel și i-au făcut pe toți să șadă.
16Atunci a luat cele cinci pâini și cei doi pești și privind în sus spre cer, le-a binecuvântat și a frânt și a dat discipolilor să le așeze înaintea mulțimii.
17Și au mâncat și s-au săturat toți; și au ridicat douăsprezece coșuri din frânturile care le-au rămas.
18Și s-a întâmplat că, pe când se ruga deoparte, discipolii lui erau cu el; și i-a întrebat, spunând: Cine spun mulțimile că sunt eu?
19Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Baptist; iar unii spun: Ilie; iar alții, că un profet dintre cei din vechime a înviat.
20Iar el le-a spus: Dar voi, cine spuneți că sunt eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Cristosul lui Dumnezeu.
21Și interzicându-le, a poruncit să nu spună nimănui aceasta,
22Spunând: Fiul omului trebuie să sufere multe și să fie respins de bătrâni și de preoții de seamă și de scribi și să fie ucis și a treia zi să fie înviat.
23Și le-a spus tuturor: Dacă cineva voiește să vină după mine, să se dezică de el însuși și să își ridice crucea zilnic și să mă urmeze.
24Fiindcă oricine voiește să își salveze viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru mine, acela o va salva.
25Pentru că ce i-ar folosi unui om dacă va câștiga întreaga lume, dar se pierde pe sine însuși sau este lepădat?
26Fiindcă oricine se va rușina de mine și de cuvintele mele, de acela se va rușina Fiul omului când va veni în gloria lui și a Tatălui și a sfinților îngeri.
27Dar vă spun cu adevărat, sunt unii care stau aici în picioare, care nu vor gusta nicidecum din moarte, până nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu.
28Și s-a întâmplat, cam la opt zile după aceste cuvinte, că a luat pe Petru și pe Ioan și pe Iacov și s-a urcat pe un munte să se roage.
29Și pe când se ruga el, înfățișarea feței lui s-a schimbat, și îmbrăcămintea lui, albă, strălucitoare.
30Și iată, stăteau de vorbă cu el doi bărbați, care erau Moise și Ilie,
31Care s-au arătat în glorie și vorbeau despre moartea lui, pe care avea să o împlinească la Ierusalim.
32Dar Petru și cei împreună cu el erau îngreunați de somn; și când s-au trezit, au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau cu el.
33Și s-a întâmplat că, pe când se îndepărtau ei de el, Petru i-a spus lui Isus: Stăpâne, este bine pentru noi să fim aici; și să facem trei tabernacole: unul pentru tine și unul pentru Moise și unul pentru Ilie; neștiind ce spunea.
34Pe când spunea el acestea, a venit un nor și i-a umbrit; și s-au temut pe când intrau ei în nor.
35Și din nor a venit o voce, spunând: Acesta este Fiul meu preaiubit; ascultați-l.
36Și după ce vocea a încetat, Isus s-a aflat singur. Și ei au ținut ascuns și nu au spus nimănui în zilele acelea nimic din cele ce văzuseră.
37Și s-a întâmplat că, în a doua zi după ce se coborâseră de pe munte, mulți oameni l-au întâmpinat.
38Și iată, un bărbat din mulțime a strigat, spunând: Învățătorule, te implor, uită-te la fiul meu, pentru că este singurul meu copil.
39Și iată, îl apucă un duh și dintr-odată strigă; și din nou îl scutură puternic cu spume, și cu greu se duce de la el, zdrobindu-l.
40Și i-am implorat pe discipolii tăi să îl scoată; și nu au putut.
41Iar Isus, răspunzând, a zis: O, generație fără credință și perversă, până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu-l pe fiul tău aici.
42Și pe când venea el, dracul l-a trântit jos și l-a scuturat puternic. Și Isus a mustrat duhul necurat și a vindecat copilul și l-a dat înapoi tatălui său.
43Și toți au fost înmărmuriți de puterea mare a lui Dumnezeu. Dar pe când fiecare se minuna de toate lucrurile pe care le-a făcut Isus, el le-a spus discipolilor săi:
44Să se afunde cuvintele acestea în urechile voastre; fiindcă Fiul omului va fi trădat în mâinile oamenilor.
45Dar nu înțelegeau acest cuvânt și era ascuns de ei, ca să nu îl priceapă; și s-au temut să îl întrebe despre acest cuvânt.
46Iar între ei s-a ridicat o discuție, care dintre ei ar fi mai mare.
47Iar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil mic și l-a pus lângă el,
48Și le-a spus: Oricine va primi pe acest copil mic în numele meu, pe mine mă primește; și oricine mă va primi pe mine, primește pe cel ce m-a trimis; fiindcă cel mai mic dintre voi toți, acela va fi mare.
49Și Ioan a răspuns și a zis: Stăpâne, noi am văzut pe unul scoțând draci în numele tău; și l-am oprit, pentru că nu te urmează împreună cu noi.
50Și Isus i-a spus: Nu îl opriți; fiindcă cel ce nu este împotriva noastră este pentru noi.
51Și s-a întâmplat, când s-a împlinit timpul să fie înălțat, că el și-a îndreptat cu hotărâre fața să meargă la Ierusalim,
52Și a trimis mesageri înaintea feței sale; și s-au dus și au intrat să facă pregătiri pentru el într-un sat al samaritenilor.
53Și nu l-au primit, pentru că fața lui era îndreptată să meargă la Ierusalim.
54Și când au văzut discipolii săi, Iacov și Ioan, au spus: Doamne, voiești să poruncim să se coboare foc din cer și să îi mistuie, chiar cum a făcut Ilie?
55Iar el s-a întors și i-a mustrat și a spus: Nu știți din ce fel de duh sunteți voi.
56Fiindcă Fiul omului nu a venit pentru a nimici viețile oamenilor, ci pentru a le salva. Și s-au dus într-un alt sat.
57Și s-a întâmplat că, pe când se duceau ei pe cale, cineva i-a spus: Doamne, te voi urma oriunde mergi.
58Iar Isus i-a spus: Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului nu are unde să își culce capul.
59Dar el a spus altuia: Urmează-mă. Iar el a spus: Doamne, permite-mi întâi să mă duc să îl înmormântez pe tatăl meu.
60Iar Isus i-a spus: Lasă morții să își înmormânteze morții; iar tu du-te și predică împărăția lui Dumnezeu.
61Și altul a spus de asemenea: Doamne, te voi urma; dar permite-mi întâi să mă duc să îmi iau rămas bun de la cei din casa mea.
62Iar Isus i-a spus: Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi, nu este potrivit pentru împărăția lui Dumnezeu.
IOV 22
1Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2Poate un om să fie de folos lui Dumnezeu, așa cum cel ce este înțelept își este de folos lui însuși?
3 Este vreo plăcere pentru cel Atotputernic în aceea că ești drept? Sau are câștig în aceea că îți faci căile desăvârșite?
4Te va mustra el de frica ta? Va intra cu tine la judecată?
5Nu este stricăciunea ta mare și nelegiuirile tale infinite?
6Pentru că ai luat fără motiv o garanție de la fratele tău și ai despuiat pe cei goi de hainele lor.
7Nu ai dat apă celui obosit să bea și ai oprit pâinea de la cel flămând.
8Dar omul puternic, a avut pământul; și cel demn de cinste a locuit pe acesta.
9Ai alungat văduvele fără nimic și brațele celor fără tată au fost frânte.
10De aceea capcane sunt împrejurul tău și teamă năprasnică te tulbură;
11Sau întuneric, încât nu poți vedea; și abundență de ape te acoperă.
12Nu este Dumnezeu în înaltul cerului? Și iată, înălțimea stelelor, cât de sus sunt ele!
13Iar tu spui: Cum știe Dumnezeu? Poate el să judece prin norul întunecos?
14Nori groși îi sunt acoperământ și el nu vede; și umblă pe rotocolul cerului.
15Ai însemnat calea cea veche pe care oameni stricați au călcat-o în picioare?
16Care a fost stârpită nelatimp, a cărei temelie a fost inundată cu un potop;
17Care au spus lui Dumnezeu: Pleacă de la noi; și ce poate face cel Atotputernic pentru ei?
18Totuși el a umplut casele lor cu bunătăți, dar sfatul celor stricați este departe de mine.
19Cei drepți văd aceasta și se veselesc; și cei nevinovați au râs de ei în batjocură.
20Iată, averea noastră nu este stârpită, dar rămășița lor o mistuie focul.
21Fă-te cunoscut cu el și fii în pace, prin aceasta binele va veni la tine.
22Primește, te rog, legea din gura lui și strânge cuvintele lui în inima ta.
23Dacă te întorci la cel Atotputernic, vei fi zidit, vei pune departe nelegiuirea de la corturile tale.
24Atunci vei strânge aur precum țărâna și aurul din Ofir precum pietrele pâraielor.
25Da, cel Atotputernic va fi apărarea ta și vei avea destul argint.
26Căci atunci te vei desfăta în cel Atotputernic și îți vei ridica fața spre Dumnezeu.
27Te vei ruga lui și el te va asculta și îți vei împlini promisiunile.
28De asemenea vei hotărî un lucru și îți va fi întemeiat; și lumina va străluci pe căile tale.
29Când oamenii sunt doborâți, atunci vei spune: Va fi înălțare; și el va salva pe cel înjosit.
30El va elibera insula celui nevinovat și ea este eliberată prin puritatea mâinilor tale.
Deixe o seu comentário