Plan de citire a Bibliei pentru 1 an

//Plan de citire a Bibliei pentru 1 an

Plan de citire a Bibliei pentru 1 an

”Poporul meu este nimicit din lipsă de cunoaștere” Osea 4:6

Cunoașterea Bibliei este foarte importantă pentru noi toți, mai ales în cele mai dificile momente din viața noastră, deoarece Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său. Duhul Sfânt ne da direcție, ne îndrumă și, când trecem prin încercări, El ne amintește de ceea ce este scris în Biblie, de un Cuvânt al lui Dumnezeu care ne va mângâia. Dar o vom aminti doar dacă știm despre asta.

De aceea, am conceput un plan pentru a citi Biblia într-un an. Vei vedea cât de mult îți va transforma viața.

Urmează lecturile de astăzi:

GENEZA 50

1Și Iosif a căzut pe fața tatălui său și a plâns peste el și l-a sărutat.
2Și Iosif a poruncit servitorilor săi medici să îmbălsămeze pe tatăl său; și medicii l-au îmbălsămat pe Israel.
3Și patruzeci de zile au fost împlinite pentru el; căci așa sunt împlinite zilele celor ce sunt îmbălsămați; și egiptenii au jelit pentru el șaptezeci de zile.
4Și când zilele jelirii lui au trecut, Iosif a vorbit casei lui Faraon, spunând: Dacă acum eu am găsit har în ochii voștri, vorbiți, vă rog, în urechile lui Faraon, zicând:
5Tatăl meu m-a făcut să jur, spunând: Iată, eu mor; în mormântul meu pe care l-am săpat pentru mine în țara lui Canaan, acolo să mă îngropi. De aceea acum, lasă-mă să urc, te rog și să îngrop pe tatăl meu și voi veni înapoi.
6Și Faraon a spus: Urcă-te și îngroapă pe tatăl tău, așa cum te-a făcut să juri.
7Și Iosif a urcat să îngroape pe tatăl său; și cu el au urcat toți servitorii lui Faraon, bătrânii casei lui și toți bătrânii țării Egiptului,
8Și toată casa lui Iosif și frații săi și casa tatălui său; doar micuții lor și turmele lor și cirezile lor, le-au lăsat în ținutul Gosen.
9Și au urcat împreună cu el deopotrivă care și călăreți; și aceasta a fost o mare oștire.
10Și au venit la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan; și acolo au jelit cu o foarte mare și aprinsă plângere; și a făcut o jelire pentru tatăl său șapte zile.
11Și când locuitorii țării, canaaniții, au văzut jelirea din aria lui Atad, au spus: Aceasta este o jelire apăsătoare pentru egipteni; pentru aceasta numele ei a fost pus Abelmițraim, care este dincolo de Iordan.
12Și fiii lui i-au făcut așa cum le-a poruncit;
13Căci fiii lui l-au purtat în țara lui Canaan și l-au îngropat în peștera din câmpul din Macpela, pe care Avraam a cumpărat-o de la Efron hititul, împreună cu câmpul, care este în față cu Mamre, ca stăpânire a locului de îngropare.
14Și Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt, el și frații săi și toți cei care au urcat cu el ca să îngroape pe tatăl său.
15Și după ce frații lui Iosif au văzut că tatăl lor era mort, au spus: Iosif poate ne va urî și cu adevărat va cere înapoi de la noi tot răul pe care i l-am făcut.
16Și au trimis un mesager la Iosif, spunând: Tatăl tău a poruncit înainte ca el să moară, spunând:
17Așa să îi spuneți lui Iosif: Iartă, te rog, acum, fărădelegea fraților tăi și păcatul lor; căci ei ți-au făcut rău; și acum, iartă, te rugăm, fărădelegea servitorilor Dumnezeului tatălui tău. Și Iosif a plâns când i-au vorbit.
18Și frații lui de asemenea au mers și au căzut jos înaintea feței sale și au spus: Iată, noi suntem servitorii tăi.
19Și Iosif le-a spus: Nu vă temeți, sunt eu în locul lui Dumnezeu?
20Cât despre voi, ați gândit facere de rău împotriva mea; dar Dumnezeu a plănuit-o pentru bine, ca să facă să se întâmple, așa cum este în această zi, pentru a salva mult popor viu.
21De aceea acum, nu vă temeți; vă voi hrăni pe voi și pe micuții voștri. Și i-a mângâiat și le-a vorbit binevoitor.
22Și Iosif a locuit în Egipt, el și casa tatălui său; și Iosif a trăit o sută zece ani.
23Și Iosif a văzut copiii lui Efraim din a treia generație; de asemenea copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost crescuți pe genunchii lui Iosif.
24Și Iosif a spus fraților săi: Eu mor; și Dumnezeu cu adevărat vă va vizita și vă va scoate din această țară, în țara pe care a jurat-o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacob.
25Și Iosif a pus pe copiii lui Israel să îi jure, spunând: Dumnezeu vă va vizita negreșit și veți ridica oasele mele de aici.
26Și Iosif a murit, fiind în vârstă de o sută zece ani; și l-au îmbălsămat; și a fost pus într-un sicriu în Egipt.

LUCA 5

1Și s-a întâmplat, pe când îl îmbulzeau oamenii ca să audă cuvântul lui Dumnezeu, că el stătea în picioare lângă lacul Ghenezaret,
2Și a văzut două corăbii stând lângă lac; iar pescarii ieșiseră din ele și își spălau plasele.
3Și s-a urcat într-una din corăbii, care era a lui Simon, și l-a rugat să o depărteze puțin de țărm. Și a șezut și i-a învățat pe oameni din corabie.
4Iar după ce a încetat să vorbească, i-a spus lui Simon: Depărteaz-o la adânc și coborâți-vă plasele pentru a prinde o mulțime de pește.
5Și Simon, răspunzând, i-a zis: Stăpâne, toată noaptea ne-am ostenit și nu am prins nimic; cu toate acestea, la cuvântul tău, voi coborî plasa.
6Și după ce au făcut aceasta, au prins o mare mulțime de pești; și li se rupea plasa.
7Și au făcut semn părtașilor lor care erau în cealaltă corabie, să vină să îi ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât au început să se scufunde.
8Când Simon Petru a văzut, a căzut la genunchii lui Isus, spunând: Pleacă de la mine, Doamne, fiindcă sunt un bărbat păcătos.
9Fiindcă era înmărmurit el și toți cei care erau cu el, datorită mulțimii de pești pe care îi prinseseră;
10Și tot așa și Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, care erau părtași cu Simon. Și Isus i-a spus lui Simon: Nu te teme; de acum încolo vei prinde oameni.
11Și după ce au tras corăbiile pe uscat, lăsând totul, l-au urmat.
12Și s-a întâmplat, când era el într-una din cetăți, că iată, era acolo un bărbat plin de lepră; acesta, văzându-l pe Isus, a căzut cu fața la pământ și l-a implorat, spunând: Doamne, dacă voiești, mă poți curăți.
13Și întinzând mâna, l-a atins, spunând: Voiesc, fii curățit. Și îndată lepra s-a depărtat de la el.
14Și el i-a poruncit să nu spună nimănui: Ci du-te și arată-te preotului și oferă pentru curățirea ta după cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.
15Dar cu atât mai mult se răspândea faimă despre el; și mulțimi mari se adunau să îl asculte și să fie vindecate de către el de neputințele lor.
16Iar el s-a retras în pustie și s-a rugat.
17Și s-a întâmplat într-una din zile, pe când îi învăța el, că erau farisei și învățători ai legii, șezând acolo, care veneau din fiecare sat al Galileii și Iudeii și din Ierusalim; și puterea Domnului era prezentă pentru a-i vindeca.
18Și iată, niște bărbați au adus într-un pat un om paralitic; și căutau cum să îl ducă înăuntru și să îl pună înaintea lui.
19Și după ce nu au găsit în ce fel să îl ducă înăuntru din cauza mulțimii, s-au urcat pe acoperiș și l-au coborât cu patul printre țigle, în mijloc, înaintea lui Isus.
20Și când le-a văzut credința, i-a spus: Omule, păcatele tale îți sunt iertate!
21Și scribii și fariseii au început să cugete, spunând: Cine este acesta care vorbește blasfemii? Cine poate ierta păcatele, decât numai Dumnezeu?
22Dar când Isus le-a cunoscut gândurile a răspuns și le-a zis: Ce cugetați în inimile voastre?
23Ce este mai ușor a spune: Păcatele tale îți sunt iertate; sau a spune: Ridică-te și umblă?
24Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, (a zis paraliticului): Îți spun, ridică-te și ia-ți patul și du-te acasă.
25Și imediat s-a sculat în fața lor, a luat patul pe care zăcea și s-a dus acasă, glorificând pe Dumnezeu.
26Și toți au fost uimiți și glorificau pe Dumnezeu și au fost umpluți de frică, spunând: Astăzi am văzut lucruri neobișnuite.
27Și după acestea a ieșit și a văzut pe un vameș numit Levi, șezând la recepția vămii și i-a spus: Urmează-mă.
28Și el a abandonat totul și sculându-se, l-a urmat.
29Și Levi i-a făcut un ospăț mare în casa lui; și a fost o mare mulțime de vameși și de alții care ședeau la masă cu ei.
30Dar scribii lor și fariseii cârteau împotriva discipolilor lui, spunând: De ce mâncați și beți cu vameșii și păcătoșii?
31Și Isus, răspunzând, le-a zis: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci bolnavii.
32Nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință.
33Iar ei i-au spus: De ce discipolii lui Ioan postesc des și fac rugăciuni și la fel cei ai fariseilor; dar ai tăi mănâncă și beau?
34Iar el le-a spus: Puteți face pe însoțitorii mirelui să postească în timp ce mirele este cu ei?
35Dar vor veni zilele când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti în acele zile.
36Și le-a spus și o parabolă: Nimeni nu pune un petic dintr-o haină nouă la una veche; altfel și cea nouă se rupe și peticul ce a fost luat din cea nouă nu se potrivește cu cea veche.
37Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul nou va sparge burdufurile și se va vărsa și burdufurile se vor distruge;
38Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi și amândouă se păstrează.
39Și nimeni, după ce a băut vin vechi, nu dorește imediat vin nou; fiindcă spune: Cel vechi este mai bun.

IOV 18

1Atunci a răspuns Bildad șuhitul și a zis:
2Cât timp va trece până vei pune capăt vorbelor? Fă semn și apoi vom vorbi.
3Pentru ce suntem socotiți ca fiare și considerați nemernici înaintea ta?
4El însuși se sfâșie în mânia sa; va fi pământul părăsit pentru tine? Și va fi stânca mutată din locul său?
5Da, lumina celui stricat va fi stinsă și scânteia focului său nu va străluci.
6Lumina va fi întuneric în cortul său și candela sa va fi stinsă cu el.
7Pașii tăriei lui vor fi strâmtorați și propriul său sfat îl va trânti.
8Fiindcă este aruncat într-o plasă prin propriile sale picioare și calcă pe o cursă.
9Lațul îl va prinde de călcâi și tâlharul îl va învinge.
10Cursa îi este întinsă în pământ și o capcană pentru el pe cale.
11Terori îl vor înspăimânta de fiecare parte și îl vor pune pe fugă.
12Puterea lui va fi înfometată și nimicire va fi gata lângă el.
13Aceasta va mânca tăria pielii lui; întâiul născut al morții îi va mânca tăria.
14Încrederea sa va fi dezrădăcinată din cortul său și aceasta îl va aduce la împăratul terorilor.
15Se va locui în cortul său deoarece nu este al său; pucioasă va fi împrăștiată, peste locuința sa.
16Rădăcinile lui vor fi uscate dedesubt și deasupra, ramura lui va fi retezată.
17Amintirea sa va pieri de pe pământ și nu va avea un nume în stradă.
18Va fi dus de la lumină în întuneric și alungat din lume.
19El nu va avea nici fiu, nici nepot printre oamenii săi, nici cineva să rămână în locuințele lui.
20Cei ce vin după el vor fi înmărmuriți la ziua lui, așa cum au fost îngroziți cei dinainte.
21Cu adevărat astfel sunt locuințele celui stricat și acesta este locul celui ce nu cunoaște pe Dumnezeu.

By |2021-01-14T16:37:11+02:00ianuarie 14th, 2021|Fără Categorie|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment