Necaz

Termenul „necaz” este unul foarte serios, chiar grav și nu-l putem trata drept ceva insignifiant. „Necaz”, care în limba greacă originală este „θλίψεως” sau în alfabetul latin „thlispis”, derivat din rădăcina „thilibo”, înseamnă suferință care rezultă din oprimare (probleme presante, apăsare continuă etc.), asuprire, nenorocire, necaz, suferință psihică, strâmtorări.

Necazul a fost o formă de tortură folosită în anii medievali. Persoana a fost așezată pe podea pe spate, iar greutățile erau așezate pe piept, una după alta, până când persoana respectivă nu mai putea respira și ajungea la punctul de a fi zdrobită de viu.

Creștinii, în zilele imperiului roman, au experimentat acest tip de tortură pentru că nu au acceptat idolatria pentru împărații și guvernatorii vremii. Opțiunile erau doar două: să nege credința și să scape de necaz sau să își asume credința și să fie zdrobiți vii.

Apostolul Pavel le scrie corintenilor despre această tortură, numind-o de un necaz ușor și momentan:

„De aceea nu ne descurajăm; dar deși omul nostru de afară piere, totuși omul dinăuntru este înnoit zi de zi. Fiindcă necazul nostru ușor, care este pentru o clipă, lucrează pentru noi, mai presus de orice, o greutate eternă de glorie; În timp ce noi nu ne uităm la cele văzute, ci la cele nevăzute, fiindcă cele care sunt văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt eterne.” (2 Corinteni 4:16-18)

Torturile nu erau momentane și nici nu erau ușoare. Pe lângă faptul că au fost constante, au provocat un imens martiriu, dar era așa că cei născuți din Dumnezeu vedeau tortura, ca fiind ușoară și momentană, forța produsă de Duhul Sfânt în interiorul lor a fost mult mai mare decât scurtarea respirației cauzată de greutăți sau durerea în coastele ce i se rupeau, în timp ce se adăugau greutăți.

În timp ce necazul (tortura) provocă răni, durere și slăbiciune fizică, omul interior, adică cei care erau spirituali, se bucurau, pentru că erau conștienți de ceea ce îi aștepta în Împărăția Cerurilor. Din acest motiv, ei nu au negat credința, chiar dacă știau că vor fi torturați, uneori, până la moarte. Singura modalitate de a scăpa de necaz a fost negarea credinței, dar aceasta, pentru un născut din Dumnezeu, este IMPOSIBIL!

Oricine este de la Dumnezeu știe ce-l așteaptă după moartea sa. Greutățile suferinței vor produce o greutate mult mai mare și durabilă: mântuirea eternă!

„Fiindcă necazul nostru ușor, care este pentru o clipă, lucrează pentru noi, mai presus de orice, o greutate eternă de glorie;” (versetul 17)

V-ați pus deja această întrebare: de ce Domnul Iisus nu a făcut ceva pentru a îndepărta aceste greutăți? Pentru că scoaterea lor ar fi ca îndepărtarea crucii de la Domnul Iisus. Ați înțeles? Fără cruce nu există sacrificiu, fără sacrificiu nu există mântuire!

„În timp ce noi nu ne uităm la cele văzute, ci la cele nevăzute” (versetul 18)

Cel născut din Dumnezeu nu acordă atenție suferințelor, nedreptăților și persecuțiilor, pentru că știe ce îl așteaptă după necazuri sau chiar după moarte! Acest lucru este prea profund ca omul natural să poată înțelege. E o nebunie!

Diferența dintre adevăratul creștin și creștinul pirat a fost văzută la momentul necazului, deoarece născutul din carne a negat credința și a fugit.

Astfel, în momentul necazului știm cine suntem cu adevărat. A fost așa în trecut și va continua să fie așa până la venirea Domnului nostru!

De aceea ne străduim ca toată lumea să primească Duhul Sfânt, pentru că numai El este capabil să ne susțină în momentul strâmtorării.

Necazul cu care te confrunți acum îți va arăta dacă ești născut din Dumnezeu sau din carne.

Dumnezeu să te binecuvânteze!