Deformat sau transfigurat? Tu alegi!
După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina. Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El. Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.” Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Matei 17:1-5)
De ce i-a luat Iisus doar pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan pe Muntele Transfigurării? Din 12 ucenici, El i-a luat doar pe aceştia trei pentru a mărturisii transfigurarea şi asta pentru că ei reprezentau fiecare câte ceva:
Petru
Simboliza decizia, căci, chiar fiind păcătos şi plin de greşeli, el era decis, cutezător şi de provocare. De fiecare dată când acesta a fost provocat de Dumnezeu, a corespuns cerinţelor Lui. Doar cei ce sunt decişi se nasc din Dumnezeu.
Iacov
Simbolizează rugăciunea, ascultarea şi perseverenţa, pentru că în această viaţă nu este de ajuns să fi numai Petru ci e nevoie să fi şi o persoană de rugăciune, ascultătoare şi perseverentă.
Ioan
Simbolizează dragostea, loialitatea şi fidelitatea. El a rămas tot timpul alături de Domnul Iisus, chiar şi atunci când El a fost crucificat, iar asta dovedeşte recunoştinţa lui pentru Mântuitor. El ştia că este un nimeni fără Iisus.
La urma urmei, toate fiinţele umane au nevoie să fie transformate după Chipul şi Asemănarea Lui. Chiar dacă avem cu toţii chipul lui, nu toţi au asemănarea Lui şi asta din cauză că încă nu L-au cunoscut personal.
Potrivit Domnului Iisus, există trei tipuri de persoane în lume:
a) fii diavolului care aud dar nu practică. Ei vor să continuie în greşeală plăcându-le ceea ce este greşit, înşelător şi violent…
b) creaţia, cei care aud Cuvântul lui Dumnezeu, cred în El, dar din nefericire, nu sunt născuţi din El rămânând numai la stadiul de creaţii ale Lui.
c) fii lui Dumnezeu. Pentru a deveni cineva un fiu al lui Dumnezeu, trebuie să se dăruiască total şi asta înseamnă să facă exact ca Petru Iacov şi Ioan.
Tot ceea ce Dumnezeu ne cere pentru a putea avea Duhul Sfânt şi implicit ADN-ul divin este voinţa noastră şi ADN-ul nostru pentru că atunci când o persoană se dăruieşte lui Dumnezeu şi renunţă la voinţa şi ADN-ul ei, chiar dacă a fost un fiu al diavolului sau o creaţie numai, El le dă ADN-ul său şi anume Duhul Sfânt. De aceea, îi invităm pe toţi aceia care doresc să fie transfiguraţi şi să urce Altarul făcând o provocare cu Dumnezeu spre transformarea vieţii lor.
Propunerea este ca dvs. să vă oferiţi ADN-ul, reprezentat printr-un fir de păr, iar Dumnezeu vă va dărui ADN-ul Său.
De aceea, duminică 12 februarie, vom urca Altarul ca să ne dăruim ADN-ul împreună cu tot efortul nostru materializat prin ofranda noastră voluntară.
Deixe o seu comentário