Fostul prim-ministru al Marii Britanii, Gordon Brown, în ultima joi (27) a cerut formarea temporară a unui guvern global ca să existe o confruntare eficace a crizelor din sănătate și economie pe parcursul pandemiei covid-ului 19.
Declarația este făcută în aceeași zi în care a fost realizată o întrunire virtuală, prezidată de Arabia Saudită, din grupul celor mai mari 19 economii din lume plus Uniunea Europeană (G20).
Gordon, totuși, a sugerat că Sfatul Securității de la ONU trebuia să fii participat de asemenea.
El spune că: „Acest lucru nu este ceva ce se poate trata într-o țară. Trebuie să existe un răspuns global coordonat”.
O săgeată ce duce spre Apocalipsă
Cuvintele fostului prim-ministru se încadrează în cele 8 întâmplări, cu bază pe Cuvântul lui Dumnezeu, relaționate cu pandemia coronavirusului ce conduc spre venirea Domnului Iisus și spre sfârșitul timpurilor. În alte cuvinte, nu ar mai exista o problemă a unei singure țări, lumea ar deveni una singură.
Dar pentru a înțelege ce legătură are guvernul global cu întoarcerea Domnului Iisus este necesar să se înțeleagă ceea ce acest lucru înseamnă, sau mai bine, la ce se referă.
Marele Necaz
Biblia spune că înainte ca Marile Necazuri să vină va fi „Începutul Durerilor” (Matei 24.8). De acord cu Episcopul Renato, deja suntem în aceea fază.
„Începutul Durerilor” este anterior „Răpirii”, ce înseamnă luarea de pe pământ a Bisericii Domnului Iisus. Deoarece, cei mântuiți vor fi scăpați de ceea ce se v-a întâmpla în „Marele Necaz”, ce va dura 7 ani.
Propriul nume „Marele Necaz” anticipează intensitatea suferinței ce va veni. Ceva fără precedent în instoria omenirii.
Episcopul spune că haosul se va instala, ;i după „Răpire”, va face lumea să strige după un „Salvator”. Totuși, acest „salvator” nu va fi Domnul nostru Iisus Hristos: „Ei vor striga după un lider mondial ce ar putea să pună un fel de ordine, să aducă pace și speranță pentru lume”, spune.
Falsul salvator al lumii
Acest lider mondial este cunoscut în Sfintele Scripturi precum „anticristul”. Merită subliniat faptul că el nu va avea o aparență diabolică. Chiar fiind în totalitate anti-Dumnezeu, principalul său obiectiv va fi să înșele persoanele cu o falsă aparență de pace, de „mesia” de „salvator” al omenirii. Totuși, ca el să apară, episcopul lasă clar că va fi necesară o dorință necesară generală între persoane pentru acest lucru.
Acum, gândiți-vă puțin la tot ceea ce se întâmplă. În istoria omenirii, deja au fost diverse mari boli. Totuși, cu coronavirus este diferit. Rapid, el a ajuns în toate continentele și previziunile sunt ca numărul celor infectați să ajungă la 1 miliard de persoane.
O problemă ce a început într-o țară (China) a atins pe multe altele. De aceea, nu mai este doar o problemă izolvată. Guvernanții prevăd o dărâmare a economiei mondiale. Înainea acestui lucru, urgența soluțiilor conduc spre un „Guvern Unic” în toată lumea.
„Ceea ce se întâmplă cu această pandemie a coronavirusului pregătește scenariul pentru acest guvern mondial”, scoate în evidență Episcopul Renato.
Pregătește-te pentru venirea Domnului Iisus
Intenția acestei alerte nu este să creeze panică în persoane. Ci teamă față de Dumnezeu și conștiința că, mai mult ca niciodată, este necesară pregătirea pentru venirea Domnului Iisus.
Și dacă tu faci parte din grupul celor ce sunt fermi în comuniunea cu Dumnezeu, ai grijă în continuare ca flacăra credinței să nu se stingă.
În curând, Mirele (Domnul Iisus) va lua mireasa Sa (Biserica).
Leave A Comment