Cei aleși

Cei aleși

Dumnezeul Cel Prea Înalt este Unicul DOMN; Atotprezent, Atotputernic și Atotștiutor. În Eterna Sa condiție de DOMN, doar El are autoritate pentru a alege slujitorii Săi.

Este clar că criteriul alegerii Sale se îndreaptă spre cei ce sunt drepți sau, minim, vor să trăiască în dreptate.

”Și DOMNUL i-a spus lui Noe: Intră tu și toată casa ta în arcă, fiindcă te-am văzut drept înaintea mea în această generație.” Geneza 7.1

În mijlocul unei generații corupte moral și spiritual, DOMNUL a găsit un om drept: Noe.

Cei aleși sunt cei drepți, sau cel puțin, cei ce au condițiile necesare pentru a fi justificați. Câți nu trăiesc în păcatul pe care îl urăsc? Și câți nu își doresc să trăiască în integritate și în dreptate, dar nu au suficientă forță pentru a abandona păcatul?

Păcatul nu lasă în pace pe nimeni. Este imposibil să trăiești în păcat și să ai pace. Duhul lui Dumnezeu este Duhul Păcii.

Cum să fii un ales pentru a-l sluji pe Dumnezeu, dacă încă ești sclav al păcatului?

Între timp, chiar dacă persoana este sclavă a păcatului, dacă îi este foame și sete să fie dreaptă, DOMNUL o alege și îi dă credința ce o justifică pentru a-L sluji. Matei 5.6

Noe a fost ales pentru că era un om drept. Totuși, toată generația sa era într-o dezordine completă. Corupția morală și spirituală se înmulțea fără nicio perspectivă de îmbunătățire. Noe și familia sa au fost singurele ființe umane alese pentru a intra în arca mântuirii. De asemenea animalele de fiecare specie au fost separate.

Atrage atenția faptul că Noe nu a trebuit să aleagă animalele, să le vâneze și să le aducă la arcă. Propriul Dumnezeu le-a ales și le-a îndrumat, două câte două. Toate celelalte au murit împreuna cu ființa omenească.

Din punctul meu de vedere, Duhul Sfânt continuă să caute și să aleagă, în lumea actuală, persoane ce urăsc păcatul; persoane ce vor să lase păcatul dar nu reușesc; persoane ce, orbește sunt în căutarea mântuirii în religii.

Episcopul Edir Macedo

By |2020-02-28T08:23:56+02:00februarie 28th, 2020|Episcopul Edir Macedo, Mesaje|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment