Lansarea cărții ”Pe Urmele Lui Iisus”

////Lansarea cărții ”Pe Urmele Lui Iisus”

Lansarea cărții ”Pe Urmele Lui Iisus”

Duminică 2 noiembrie a fost ziua în care peste 150 de persoane au fost prezente pentru a onora lansarea primei cărți a domnului Episcop Edir Macedo, tradusă în limba română ”Pe Urmele Lui Iisus”. Acestă carte este un adevărat manual pentru viața creștină, pentru cei care vor să-L slujească pe Domnul Iisus urmând pașii Săi.
De multe ori, persoana are anumite îndoieli cu privire la viața creștină, cum să te rogi la Dumnezeu, cum să ai intimitate cu El, în fine, îndoieli care această carte clarifică, în detaliu, ce este de fapt să urmăm cu adevărat pe Iisus.
Oamenii au fost foarte fericiți că au această oportunitate de a avea o carte în limba română care îi va ajuta să își dezvolte viața spirituală și să aibă o comuniune solidă cu Dumnezeu.

Dacă doriți să achiziționați această carte o puteți găsi la Catedrala Credinței din București pe Șos. Fundeni nr 11.

Opiniile persoanelor care au achiziționat această carte:


”Lansarea acestei cărții ”Pe urmele lui Iisus”, a fost impresionantă, multe persoane au aşteptat cu nerăbdare să achiziționeze această carte, inclusiv pentru mine personal este o comoară, învățând cum să ne apropiem mai mult de Domnul Iisus şi mai mult de atât, să trăim prin credință şi să urmăm fiecare pas învățat de El, doar aşa putem fi pe urmele Lui.” 
Magdalena Litoiu



Lansarea cărții „Pe urmele lui Iisus” aici în România este o mare oportunitate pentru creștini. Această carte ne învață cum sa urmăm pașii lui Iisus, după cum spune și titlul.
Creștini ce s-au distanțat de Dumnezeu, din cauza acestui secol al tehnologiei vor învăța etapele pentru a fii pe placul Lui. Desigur, doar cine dorește cu adevărat va citi această carte și o va practica.
„Pe urmele lui Iisus” nu este o simplă carte, ea ne învață cum să acționăm în diferite arii ale vieții, dar cel mai important, ne va dezvolta în sens spiritual și ne va pune capăt multor îndoieli. Este o carte ce transmite forța de a continua indiferent de obstacole. În toată lumea această carte a fost citită și a putut ajuta persoana să ia o hotărâre în privința sufletului -unde va merge după moarte?-, fiind determinați de a merge „pe urmele lui Iisus”.
Ramin Khatib

Vedeți pozele de la această zi

By |2019-11-05T18:33:36+02:00noiembrie 5th, 2019|Naţionale, Știri|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment