Petru a fost unul din principalii ucenici ai lui Iisus. A avut credință și curaj să abandoneze mrejele de pescuit pești pentru a intra la școala de pescuit suflete. Nu știu ce sau cine l-a făcut să obțină, mai târziu, o sabie pentru a continua în școala credinței.
Nu cred că, la început, el a schimbat mrejele pe o sabie. Cred da că, pe parcursul zilelor, dându-și seama că DOMNUL și ceilalți ucenici erau ”neprotejați” de răufăcători, Petru a avut ideea de a ajuta mai mult la protecția fizică a DOMNULUI cu o armă fizică.
Este situația multora în zilele de astăzi. Cred în proviziunea Cuvântului, dar, în vreun mod, vor să își sprijine încrederea în ceva mai fizic…
Atrage atenția faptul că Domnul nu la reprobat. Nu a făcut-o pentru ai învăța pe ceilalți ucenici. Aceea arma a împărțit credința lui Petru în două părți: o parte din credință era în Iisus și o parte era în sabie.
Mulți care au pus mână pe plug acționează așa: se încred în subzistența Altarului, dar vor să se garanteze cu bunurile materiale.
Sabia lui Petru nu era un păcat, dar a devenit o capcană pentru credința sa. El a arătat diavolului credința sa împărțită și, în consecință, slăbiciunea sa spirituală. Dovada acestui lucru este momentul când L-a sfătuit pe Iisus să nu urce la Ierusalim; când a refuzat să accepte că Îl va nega pe Domnul; și, la urmă, când a negat de trei ori că Îl cunoaște, înainte ca cocoșul să cânte.
Credința este da, da sau nu, nu. Ori te încrezi ori nu te încrezi. Petru se încredea cu neîncredere. Din fericire, acel Petru a murit și a înviat cu învierea Domnului, devenind marele apostol. Dar nu era nevoie să poarte ca amintire pentru toată viața sa cântarea acelui cocoș.
Istoria spune că de fiecare dată când Petru auzea cocoșul cântând, alerga și căuta un colț pentru a plânge.
Leave A Comment