A IX-a zi de post

Cuvântul iubire în limba greacă antică, avea trei semnificaţii: eros – se referea la sex; philos – se referea la cei dragi; şi agape – se referea la iubirea faţă de Dumnezeu.

În ebraică însă, cuvântul iubire – ahava, înseamnă lipsit de sentimente.

În Vechiul Testament, cuvântul iubire se referea la o atitudine de credinţă. Însemna dăruire necondiţionată a vieţii pentru persoana iubită. Această dăruire era pentru eternitate şi fără drept de divorţ. Dificil? E dificil atunci când iubirea implică sentimentele inimii.

„…Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” (Marcu 12:30,31)

Iubirea cerută în primele două porunci ale Legii lui Dumnezeu nu are nimic de a face cu iubirea despre care vorbeau anticii greci. Noul Testament original, a fost scris în greacă, dar exprimarea de iubire despre care se vorbeşte aici are acelaşi înţeles şi duh cu originalul ebraic al Vechiului Testament.

Dacă am trata iubirea ca pe un sentiment al inimii, după cum spun scrierile greceşti, atunci nu ar fi cu putinţă să iubeşti pe Cineva care nu se vede pentru că inima are nevoie să vadă şi să simtă. Are vre-un sens o astfel de iubire?

Ahava din legea lui Dumnezeu este asociat cu siguranţa absolută. Adică, credinţa. O încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd – credinţă practică – aceasta este capabilă să facă persoana să se ofere Cuiva Invizibil şi Necunoscut. Acest lucru depăşeşte limitele sentimentelor inimii oricât de sublime ar fi acestea. Asta pentru că aici vine vorba de raţiune.

Avraam a crezut în Dumnezeu. Credinţa lui în Acea Voce i-a fost suficientă ca să dea ascultare. De aceea a fost considerat neprihănit sau fără păcat înaintea lui Dumnezeu şi a fost numit chiar şi prietenul lui Dumnezeu. (Iacov 2:23)

Acesta este tipul de iubire pe care Creatorul îl aşteaptă de la creaţia Sa.