Depresia la vârsta a treia este un flagel

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în lume sunt 600 de milioane de oameni în vârsta de peste 60 de ani, care suferă de depresie, estimându-se că  până în 2025 acest număr se va dubla.

Cresterea speranței medii de viață și a “inutilității” pe care societatea o oferă vârstnicilor au contribuit la amplificarea depresiei la această categorie de vârstă. Studiile arată că rata depresiei la vârsta a treia poate varia între 2% pentru depresiile grave  și 10% pentru depresiile mai puțin grave” afirmă  pe site-ul  spitalului Lusiadas  din Lisabona, Ricardo Coentre, psihiatrul responsabil de Secția de Psihiatrie Geriatrică.

În mediile instituționalizate, cum ar fi  de rezidențe de îngrijire medicală sau spitale, aceste rate pot ajunge la aproximativ 30%”, avertizează psihiatrul.

Simptome

Depresia la vârsta a treia poate să fie o condiție care exista dinainte, care a început la o vârstă mai tânără, deși poate apărea, de asemenea, asociată cu alte patologii sau condiții de viață. Psihiatrul Spitalului Lusiadas din Lisabona,  face cunoscute cele mai frecvente simptome:

-Tendința de izolare;

– Tristețe intensă aproape zilnic și în cea mai mare parte a zilei;

– Sentimente de gol interior și lipsa speranței;

– Lipsa plăcerii în orice lucru sau în cea mai mare parte a activităților cotidiene (“în cazuri grave, persoana depresivă refuză să se hrăneasă, să se îmbrace  sau să-și facă igiena personală în mod corespunzător”, alertează psihiatrul);

– Slăbire accentuată;

– Insomnie;

– Oboseală sau lipsa energiei aproape zilnic;

– Pierderea dorinței de a trăi și/sau gânduri de moarte

Factori de risc

Există câțiva factori de risc particulari, care pot provoca apariția sau repetarea și/sau agravarea unei depresii preexistente, cum ar fi:

-Izolarea socială (din cauza văduviei, de exemplu);

-Problemele economice;

– Existența multor boli, asociate cu limite și dizabilități (ca de exemplu: accident vascular cerebral, boli respiratorii, diabet).

Dacă suferi de depresie, ai gânduri auto-distructive sau pur și simplu simți nevoia să vorbești cu cineva,  vino la Catedrala Credinței sau la Locașul Duhului Sfânt mai apropiat de tine, pentru că suntem aici ca să te ajutăm. Sună-ne la linia noastră pentru orientare gratuită : 021 255 73 00 sau pe whatsapp: 0721 805 569.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *