Dumnezeu cunoaște foarte bine conflictele interioare ale ființei umane. Propriul Domn Iisus le-a înfruntat când a fost pe pământ. Din acest motiv, atitudinea Sa, înainte de a lua asupra Lui toate păcatele omenirii, a fost:
”Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” Matei 26.39
Pentru a înțelege mai bine tot ceea ce s-a întâmplat în noapte dinaintea crucificării, este nevoie să observăm contextul iudaic din aceea epocă.
Era obișnuință în acel timp, ca sărbătoarea Paștelui să dureze toată noaptea. Familiile mâncau, vorbeau, își reaminteau istoria națiunii, cântau, se bucurau și, la fiecare două sau trei ore, beau un pahar de vin. Fiecare iudeu bea aproximativ patru pahare. În familiile iudaice mai tradiționale, acest ritual se practică și în zilele de astăzi, deoarece există o semnificație spirituală în spatele acestui act.
Primul pahar, numit ”paharul sclaviei”, este pentru a aminti de timpul în care poporul a fost sclav în Egipt.
Al doilea pahar, numit ”paharul izbăvirii”, comemorează eliberarea poporului de sub jugul egiptean.
Al treilea pahar, numit ”paharul promisiunii”, trezește mintea pentru toate binecuvântările promise de Dumnezeu. El este DOMNUL care nu doar salvează și eliberează ființa umană, ci de asemenea o iartă și îi oferă daruri prețioase.
Al patrulea și ultimul, numit ”paharul suferinței”, arată că intrarea în Împărăția Cerurilor depinde de permanența în credință, deoarece în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. Faptele Apostolilor 14.22
Și a fost pentru a ne oferi dreptul la mântuirea sufletului că Domnul Iisus Hristos a trebuit să bea al patrulea pahar. Cum El a sărbătorit Paștele cu ucenicii Săi în ultima Sa noapte cu ei, cu siguranță a băut aceste patru pahare înainte de a merge în Ghețimani, pe muntele Măslinilor.
Cu toate acestea, ”suferința”, reprezentată prin al patrulea și ultimul pahar , nu era doar simbolică, ci literală, deoarece, în câteva ore, martiriul Mântuitorului începea.
Paharul ce era pus în mâinile Fiului de către propriul Tată era paharul amar pe care fiecare om trebuia să îl bea din cauza nelegiuirilor și păcatelor.
Dacă nelegiuirile unei persoane pe tot parcursul vieții ei deja sunt teribile, imaginați-vă ale tuturor generațiilor!
Asta înseamnă că, toate crimele, toate gândurile rele, toată ura, toate dorințele de răzbunare, toate adulterele, toate minciunile, toată prostituția, toată necurăția și celelalte păcatele care deja au fost practicate și care aveau să fie practicate au căzut pe Cel ce niciodată nu a păcătuit.
Precum arată Scripturile, Domnul Iisus a provocat ”moartea tuturor” oamenilor (Evrei 2.9). El a fost considerat vinovat ca noi toți să fim absolviți. El a fost separat de Tată ca noi niciodată să nu trăim departe de El.
Cine trăiește în păcat și se gândește că harul lui Dumnezeu va fi suficient pentru a-l elibera de Lacul de Foc și Pucioasă , minim, nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă (pentru că îi convine) că, dacă Dumnezeu-Tatăl nu l-a scăpat pe Fiul Său de a bea paharul suferinței, va scăpa păcătoșii conștienți?
Leave A Comment