Sfârșitul suferinței ereditar

“Aveam șapte ani și sora mea șaisprezece, când am fost loviți de o mașină. Eu am fost rănit, dar sora mea a murit.”

“De când mă știu, viața mea a fost marcată de pierderi și criminalitate. Bunica mea avea viciul furturilor mărunte și oriunde era, simțea nevoia să ia cu ea ceva din acel loc. Când bunica mea a murit, tatăl meu, care avea doar 10 ani a văzut că răul care era în bunica mea a început să acționeze în el, începând să atace oamenii și să fie traficant.

Când tatăl meu a fost prins, eu aveam doar un an și timp de treisprezece ani, la fiecare sfârșit de săptămână mergeam să-l vizitez la închisoare. Mama se despărțise de el din cauza unei trădări, chiar dacă el era arestat.

Când aveam trei ani, mama s-a căsătorit din nou și a mai avut încă patru copiii, din care doi au devenit hoți de bănci. Poliția ne-a invadat casa și ei au fost prinși. Când aveam șapte ani și sora mea avea șaisprezece, am fost loviți de o mașină, când traversam un bulevard. Eu am fost rănit, dar sora mea a murit, lucru care i-a provocat mamei mele o depresie profundă. Mătușa mea, care cunoștea lucrarea de la Catedrala Credinței, a invitat-o pe mama să meargă cu ea la slujbe. Ea acceptat și pentru că învinsese depresia m-a invitat și pe mine să merg cu ea, dar nu aveam putere să merg. Viața mea a continuat să fie cu dureri și suferință!

Tatăl meu, care încă era arestat s-a îmbolnăvit și a murit.”

“Atunci, acel rău ereditar a venit în viața mea și la treisprezece ani am început să fumez și să folosesc droguri. Câmd nu mai aveam ce să fur din casă, am început să fac jafuri armate și la cincisprezece ani am ajuns să fiu prins. Am stat într-o închisoare pentru minori un an și trei luni.

La douăzeci de ani vindeam droguri și am început să reflectez la cei șapte ani petrecuți în lumea crimei și la răul care mă însoțea. Atunci mi-am amintit de invitațiile mamei mele ca să merg la Catedrala Credinței și m-am hotărât să mă duc, chiar fiind sub efectul drogurilor. Chiar din prima zi în care am călcat în acea Biserică,

primul lucru pe care l-am primit a fost pacea pe care nu o avusesem în tot timpul acesta.

Dar, timp de trei luni, am mers la Biserică și când ieșeam consumam droguri. Pânâ când, după botezul meu în apă, am luat hotărârea să las drogurile. Când am făcut un an decât mergeam la Catedrala Credinței, nu mai foloseam droguri și scăpasem de tot răul care mă urmărea pe mine și familia mea.

De atunci am cunoscut grupul “Doza cea mai Puternică” și am început să ajut oamenii care treceau prin ce am trecut și eu. În acest grup am cunoscut-o pe actuala mea soție și în casa mea este pace, sănătate și uniune. Acum îmi dedic o parte din timpul meu ca să ajut tinerii a căror viață a fost marcată de pierderi, delincvență și droguri… Eu sunt dovada că există un înainte și după!”- Ralph Silva