Într-o țară în război, exista un rege ce cauza groază.
De fiecare dată ce făcea prizonieri, nu îi omora, ci îi ducea într-o sală ce avea un grup de arcași într-o parte și o poartă mare de fier în cealaltă parte, pe care erau gravate figuri de schelete acoperite de sânge.
În aceea sală, el îi făcea să rămână în cerc, și atunci spunea: “Voi puteți alege: să muriți străpunși de săgețile arcașilor mei sau să treceți prin aceea poartă și vă voi închide acolo.”
Toți prizonierii care treceau pe acolo, au ales să fie omorâți de arcași.
La sfârșitul războiului, un soldat, care de mult timp îl slujea pe rege, i-a spus:
– Domnule, pot să vă pun o întrebare?
– Spune, soldat.
– Ce era în spatele acelei porți ce provoca spaimă?
– Mergi și vezi.
Soldatul, atunci, a deschis ușa lent, și și-a dat seama că pe măsură ce o deschidea, raze de soare intrau și luminau ambientul, până ce, fiind toată deschisă, își dă seama că poarta duce la un drum care ieșea spre libertate.
Soldatul, admirat, se uită la rege, care spune:
– Eu le dădeam oportunitatea de a alege, dar prefereau să moară decât să deschidă aceea ușă.
Câte porți noi nu lăsăm închise din cauza fricii de a ne risca?
De câte ori nu pierdem libertatea și murim pe dinăuntru, doar pentru că simțim frică să deschidem ușa viselor noastre?
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
A colaborat: Episcopul Mauricio Amaral
Leave A Comment