Deprimată și în conflict
Lipsa stimei de sine și a păcii interioare o împiedicau pe Erineide să aibă o căsnicie fericită și o viață împlinită
“Eram o persoană tristă, deprimată, foarte negativă și fără stimă de sine. În plus, aveam probleme în căsnicie din cauză că mă certam des cu soțul meu.
Când am ajuns la Catedrala Credinței, am înțeles că trebuia să-mi schimb atitudinile și pentru aceasta am început să fac serii de slujbe. Participam la toate, pentru că voiam să schimb totul, dar într-adevăr mintea mea era foarte confuză și nu se schimba nimic, fiindcă continuam să fac aceleași lucruri greșite.”
Prioritate. “ Într-o zi, am auzit slujba episcopului Macedo despre priorități, și mi-am dat seama că trebuia s-o descopăr pe a mea. În mijlocul confuziei din mintea mea, am înțeles că, dacă chiar voiam să mă schimb trebuia să fac din Duhul Sfânt prioritatea mea.
În scurt timp a venit Postul lui Daniel și am văzut șansa de a-L căuta pe Dumnezeu într-o formă diferită. Am căutat prezența Duhului Sfânt cu toată puterea mea, dând tot ce puteam pentru a mă apropia de Dumnezeu: mă rugam în zori, posteam în fiecare zi, am stat departe de toate știrile, în fine, am căutat în Altar prioritatea mea.
Din acel moment, nu am mai fost aceeași persoană, pentru că conflictul interior pe care îl simțeam și care mă făcea să fiu o femeie confuză, certăreață și fără stimă de sine a încetat să mai existe. În locul lui a ajuns să fie înțelgere față de ceilalți și o pace, lucru care s-a reflectat în căsnicia mea și în relația cu oamenii din jur.”- Erineide Abreu
Legate de
Fisură gravă în sistemul digestiv
Durerile și hemoragiile constante o făceau pe Ana Catarina să caute ajutor medical.
CICERO – O viata transformata
Postul lui Daniel
CLAYTON – O viata transformata
Postul lui Daniel
Am fost disprețuită, am fost blestemata.
Dna Victoria – O Viata Transformata
Nita Mary – O Viata Transformata
Aveam atacuri de panică…
Eram o persoană tristă și supărată
Înainte să ajung la Catedrala Credinței eram…
Am o viață transformată
Am ajuns la Catedrala Credinței cu multe probleme…
Fiica mea era bolnavă.
Eu eram disperată și îmi doream foarte mult…
Caracterul meu era rău, eram nervoasă
Am încercat să mă schimb de multe ori dar nu puteam.
Eram o persoană tristă
Gândeam mereu negativ, eram nervoasă din cauza…