Botezul cu Foc

Botezul cu Foc

După ce a fost botezat în apă și pecetluit cu Duhul Sfânt, Iisus a fost condus de Propriul Duh Sfânt în deșert. Acolo a fost botezat cu Foc.

Fiecare creștin trebuie să aibă în minte că, în general, toate lucrurile întâmplate în viața Maestrului de asemenea ase întâmplă în viața ucenicului Său. Și nu se poate fugi de asta. Până la urmă, cine merge pe unde El a mers este supus să calce pe aceleași pietre și spini… Dar aceștia deja nu mai au atâta putere pentru a răni.

Dvs care recent ați fost pecetluit cu Duhul Sfânt, nu trebuie să vi se pară ciudat botezul de foc care va veni, sau chiar cel prin care treceți. Mențineți bucuria în interiorul dvs pentru că acesta este un semn că dvs sunteți foarte iubit.

Meditați în acest cuvânt:

”Preaiubiţilor, nu fiţi surprinşi de încercarea de foc care are loc în mijlocul vostru, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat, ci, în măsura în care aveţi parte de suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la descoperirea slavei Lui să vă bucuraţi nespus de mult. Dacă sunteţi insultaţi din pricina Numelui lui Cristos, ferice de voi, pentru că Duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi.” 1 Petru 4.12-14

Să mă scuzați, dar chiar exact în acest moment o fericire inundă ființa mea.

Și doar pot să o exprim așa: Hahahahahahahahahahahahahahaha (multe râsete de bucurie)

Va fi extraordinar!!!

By |2018-07-27T20:42:09+03:00iulie 28th, 2018|Episcopul Edir Macedo, Mesaje|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment