Clandestini ai Credinței

///Clandestini ai Credinței

Clandestini ai Credinței

Într-o biserică clandestină din Uniunea Sovietică în 1978, se cânta un imn pentru Iisus, când soldații au intrat înarmați cu puști.

Slujba a fost imediat întreruptă de către soldații armatei sovietice, care au invadat locul slujbei cu toată sălbăticia.

Nimeni nu știa cum au găsit ei aceea biserică clandestină, care se strângea în același loc de mult timp.

“Ce faceți aici”?, au țipat soldații.

“Adorați pe Dumnezeul vostru imaginar?”

Membrii bisericii s-au speriat crezând că, foarte probabil, afară erau mai mulți soldați care îi așteptau pentru a-i duce la închisoare. Dar ceea ce avea să se întâmple era mult mai rău decât închisoarea.

Dintr-o dată, un soldat comandant a țipat:
“Toți cei care sunt fideli cu Dumnezeu să rămână în picioare în partea dreaptă a bisericii, pentru că veți fi împușcați din cauza credinței voastre. Sunteți voi cei ce decideți dacă trăiți sau muriți. Cei fideli cu așa numitul “Dumnezeu”, vor muri. Dar cei care Îl vor nega vor fi eliberați”.

Cu cinci minute în urmă toți împreună cântau un imn pentru Dumnezeu, dar acum era o chestiune de viață sau de moarte.

Mulți s-au ridicat și au fost în partea stângă, puțini, curajoși, s-au dus în partea dreaptă, în timp ce făceau repede ultimele lor rugăciuni.

Familii separate voiau să rămână unite, dar unii erau într-o parte alții în alta. Unul din soldați a spus: “Voi cei din partea stângă puteți ieși”.

Ei au ieșit din aceea incintă fără să se uite în ochii fraților și rudelor lor care, în curând, aveau să moară. Erau foarte înrușinați.

Când au rămas doar cei din partea dreaptă, soldații au pus armele lor pe scaun și le-au spus: “Noi de asemenea suntem creștini! Dar voiam să adorăm pe Dumnezeu fără cei ipocriți. Acum, haideți să continuăm slujba.”

Astăzi toți sunt foarte asemănători.

Este în fiecare zi mai greu să diferențiem creștinii adevărați de simple replici.

Convertiți și convinși se amestecă în mulțime.

Dar va ajunge ora adevărului, și cine nu va fi adevărat nu va suporta adevărul.

Dați mai departe această mărturisire fidelă și adevărată și nu vă înrușinați precum cei care s-au pus în partea stângă!

Episcopul Edir Macedo

By |2018-06-08T07:37:33+03:00iunie 8th, 2018|Episcopul Edir Macedo, Mesaje|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment