Nebunia Credinței Sacrificiale

///Nebunia Credinței Sacrificiale

Nebunia Credinței Sacrificiale

Cum să credem că dacă chemăm persoane slabe la război ele vor învinge? (Ioel 3.10)

Cum să credem că cerând pentru femei văduve tot ce aveau le putem ajuta? (1 Regi 17.8-15 și Marcu 12.41-44)

Cum să credem că, după ce am lăsat totul, cineva va primi înapoi de o sută de ori mai mult și de asemenea viața eternă? (Marcu 10.28-30)

Avem acestea și multe alte exemple biblice!
Dar pentru cine nu crede în biblie, considerați ceea ce se întâmplă la Catedrala Credinței.

Cum este posibil o biserică atât de persecutată, de când a început să crească și să se extindă prin lume, având cea mai mare parte din membrii formată de impresari care au ajuns la biserica în faliment și fără vreo speranță, dar ce prin intermediul credinței au reușit să reconstruiască tot ceea ce au pierdut, și că, în afară de asta, au câștigat mult mai mult?

Cum este posibil ca indivizi marginalizați în societate, fără nici o așteptare de la viață, astăzi să fie persoane care dau exemplu, respectate, mame și tați de familie?

Printre atâtea alte minuni… Precum vindecare bolilor considerate incurabile de știință, morți care au înviat etc. Este suficient doar sa priviți, în special la mărturisirile de la Focul Sfânt din Israel.

Totul a început cu cineva în care nimeni din biserica din care făcea parte nu credea, preoții nu credeau și se îndoiau că avea o chemare de la Dumnezeu. Și a început de asemenea cu o nebunie!

Pentru că, cine, cu o minte sănătoasă, ar lăsa în urmă 16 ani de muncă cu stabilitate, după ce una din fiice s-a născut cu o gravă problemă de sănătate, și care avea nevoie de mai multe operații chirurgicale în viitorul apropiat?

Este atâta nebunie încât ar trebuie să scriem multe pagini, până la urmă sunt 40 de ani de nebunie!!!

De aceea, dacă atitudinea dvs pe Altar nu va face pe nimeni să vă cheme de “nebun”, puteți uita!
Pentru dvs nu a fost revelată această credință.

A colaborat Episcopul Clodomir Santos

By |2018-06-06T08:28:35+03:00iunie 6th, 2018|Episcopul Edir Macedo, Mesaje|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment