Îmi aduc aminte când am dat examenul de aprobare pentru universitate. M-am pregătit timp de un an pentru aceea probă. Eram tensionat. Unghiile erau roase, din cauza temerii că am pierdut timp și bani. În săptămâna viitoare, ziarul a adus rezultatul. Am dat examenul, dar nu știam dacă am fost aprobat. Așteptările ca numele meu să fie între cei aprobați erau ceva inexplicabil. Viitorul meu trebuia să fie scris pe aceea mică listă de nume.
Timpul a trecut și preocupările tinerești de asemenea. Viitorul îl trăiesc prin Mila Divină. Dar preocupările din acel timp au dat loc altora mult mai profunde și îngrozitoare. Este lista celor chemați dar nu aleși. Cei neaprobați pentru Împărăția Cerurilor. Simt durerile apostolului Pavel când spune:
“Copiii mei, pentru care sufăr din nou durerile naşterii până când Cristos va lua chip în voi.”
Galateni 4.19
Din nefericire, lista celor aleși ai lui Dumnezeu este mereu mai mică, așa cum lista celor aprobați la un examen de admitere este mai mică decât a celor care s-au înscris. Avantajul, atât al unora cât și al altora, este că fiecare depinde exclusiv de sine însuși.
Știți de ce?
Pentru că nu este Dumnezeu Cel ce alege. El cheamă. Dar alegerea depinde de cei chemați, ei să nu se excludă. Adică, ei sunt responsabili pentru propria lor alegere. Sunt ei cei ce se aprobă sau nu. Așa cum participanții depind de studiile, sacrificiile și perseverența lor pentru a vedea numele lor pe lista celor aprobați, cei chemați ai lui Dumnezeu depinde de perseverența lor în credința sacrificială pentru a vedea numele lor scris în Cartea Vieții.
Dacă supun voința lor voinței lui Dumnezeu, se aprobă pentru intrarea în Împărăția Cerurilor. Aceasta este condiția pentru a cuceri Viața Eternă.
Vorbele Domnului Iisus nu lasă nici o îndoială în legătură cu asta:
“Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri.”
Matei 7.21
Leave A Comment