Reuniți în numele compătimirii
“Din nou, (adevărat) vă spun că, dacă doi dintre voi se înţeleg pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, Care este în ceruri. Căci unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt şi Eu!”
Matei 18.19-20
Începând din acel moment, a rămas determinat ceea ce se poate obține prin intermediul a două persoane care cred în Cuvântul lui Dumnezeu. Ele au puterea de a lega și de a dezlega, de a se pune de acord sau nu despre ceva aici pe Pământ, și același lucru se va întâmpla și în Cer!
Nu este o noutate că diavolul și îngerii lui căzuți se folosesc de antonimele credinței în această lume pentru a neutraliza pe cei ce continuă în bătălia vieții împotriva infernului.
Diavolul gândește așa: “Dacă ei se pun de acord despre vreun lucru aici pe Pământ va fi făcut în Cer. Atunci, de ce să nu se implementeze același lucru în infern?”
Fiind așa, ar rămâne: “De asemenea vă spun (demonii) că, dacă doi dintre voi se pun de acord pe pământ despre orice frică sau îndoială pe care le aveți, acest lucru le va fi făcut de Lucifer, care este în infern. Pentru că, unde vor fi doi sau trei reuniți în numele compătimirii, acolo prințul întunericului va fi în mijlocul lor.”
Acum rămâne destul de clar de ce este necesar să se evite reclamațiile și mărturisirea problemelor pentru alte persoane, așteptând compătimirea lor, pentru că diavolul va trimite mereu pe cineva pentru a fi de acord cu slăbiciunile dvs, mesageri ai infernului care vor plânge împreună cu dvs, cu obiectivul de a întrerupe puterea lui Dumnezeu în viața dvs.
Drag cititor, nu vă plângeți de problemele dvs pentru toți, căutând consolare, pentru că acest comportament este ca o forță magnetică care atrage trimișii diavolului, purtători ai compătimirii, care mereu vor spune:
“Sărăcuțul de el.”
“Înțelegem slăbiciunea ta.”
“Nimeni nu este perfect.”
“Așa este viața.”
“Dumnezeu știe că nu este ușor.”
“Aceasta este crucea ta.”
“Situația este grea pentru toți.”
Fraze de genul vă vor face să vă simțiți mai bine, mai consolat. Deja pot să îmi imaginez că cineva vă va oferi umărul ca să plângeți.
Să meargă în infern această compătimire! Nu căutați persoane care vor plânge din cauza situației dvs. Acest lucru nu va schimba nimic în viața dvs, din contră, toată tristețea pe care o veți simți, toată îndoiala și frica care le-ați avea, când le mărturisiți cuiva, compătimirea va concorda cu slăbiciunea dvs și va lega cu dvs aici pe Pământ, și același lucru va fi automat legat și în infern.
De fiecare dată când veți spune: “nu pot, nu reușesc, nu am cum să obțin asta sau cealaltă”, REPET, când este mărturisit pentru cineva care este negativ în gândurile sale , toate aceste lucruri vor fi legate în infern. Și dvs veți rămâne legat de neplăcerea că nu ați învins niciodată în nici o arie a vieții dvs.
Ridică-te împotriva acestei situații și strigă! Dar STRIGĂ cu forță: TOT INFERNUL SĂ FIE LEGAT!
Începeți chiar acum să respingeți orice sentiment de milă, de compasiune. Opriți-vă din plâns, și din a vă plânge tuturor! Fiți TARE ȘI CURAJOS!
Și nu acceptați acele plânsete de milă, acel gând “eu nu pot”. Puteți da, pentru că TOTUL este posibil celui care crede!
Când se acționează în credință, lucrarea diavolului în viața celui care suferă este întreruptă. De aceea la UNIVERSALĂ (Catedrala Credinței) nu predicăm compasiunea, pentru că acest sentiment, în afară că este înșelător, este neroditor.
Ceea ce predicăm este duhul de revoltă împotriva infernului, mesajul totului sau nimic. Dacă Dumnezeul în care credem este real, atunci infernul trebuie să cadă în genunchi!
Acum este în mâinile dvs. Dvs puteți lega în cer sau în infern. Dvs puteți întrerupe lucrările diavolului sau să le dați continuitate. Alegerea este a dvs.
Și atunci, veți rămâne plângând sau vă veți revolta împotriva acestei situații? Veți avansa sau veți da înapoi?
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
A colaborat: Episcopul Marcelo Pires
1 comentário
Lacramioara Maria 9 mai 2018 la 12:10
Este adevarat eu de felul meu sunt slaba ma rog la Dumnezeu. Sa ma intarasca sami dea putere sa pot depasi toate bolile necazuri din viata mea cite odata simnt ca nu mai am putere si zic doamne isuse prea multe miai dat nu mai pot isus sa ma mintiueasca si sami dea putere mie si la familia mea Amin