“Am luat trei supradoze”
La doar 22 de ani, Samira are o poveste de viață încărcată de tristețe, agresivitate, prostituție și dependență, fiind aproape să-și piardă viața
Timp de 5 ani, Samira a făcut parte din “familia” greșită. Această “familie” o reprezenta un grup de prieteni care beau și foloseau droguri împreună. Consumul de hașiș, cocaină și alcool era constant și ea a devenit liderul grupului.
Suferind de depresie și agresivitate, Samira de la vârsta de 15 până la 20 de ani a consumat droguri, a luat trei supradoze și după cum ea însăși relatează, nu îi mai era teamă nici de moarte. Ea se simțea “super-femeie” cu cocaină și chiar s-a prostituat pentru șase doze. “Eram deprimată, plângeam, îmi tăiam pulsul, aveam multe dureri în corp și nu mai suportam să am legătură cu familia mea” povestește tânăra. Viciul a făcut-o să renunțe la studii și la familie și la a treia supradoză era aproape să-și piardă viața.
TRANSFORMARE. Mama Samirei, sfătuită de coafeza ei, a început să participe la slujba “Tratamentul împotriva viciilor” cu patru săptămâni înainte de ultima supradoză a fiicei, care într-un final a ales să o însoțească pe mamă. Ea a fost eliberată de acele vicii chiar din prima slujbă. A continuat să vină, și după cinci luni a primit Duhul Sfânt.
Samira afirmă că Tratamentul spiritual nu a vindecat-o doar de vicii, dar i s-a vindecat și sufletul. “Este important să fim vindecați, dar e nevoie să avem o comuniune cu Dumnezeu. Eu am investit toată forța în partea spirituală.”
Azi, la 2 ani și 10 luni de la vindecare, Samira studiază, lucrează și vrea să recupereze timpul pierdut.- Samira Serafim
Legate de
Eram o persoană tristă
Gândeam mereu negativ, eram nervoasă din cauza…
Duceam o viață distrusă, plină de certuri și probleme.
Pânâ când am aflat de Catedrala Credinței duceam o viață distrusă, plină de…
În trecut, viața mea era un dezastru.
Când soțul meu a murit, am devenit și mai agitată, mai supărăcioasă, eram…
Aveam probleme în familie
Aveam probleme în familie, certuri, neînțelegeri, între părinții mei a existat chiar…
Situația mea financiară era la pământ
Până când am ajuns la Catedra Credinței eram foarte nervoasă, aveam dureri groaznice de cap, luam diferite medicamente dar…
Totul mergea rău în viața mea.
Eram distrusă spiritual, seara nu puteam să dorm și când reușeam aveam…
Să fie sinuciderea sfârșitul problemelor familiale?
Faptul că a cunoscut Catedrala Credinței a fost deteminant ca viața Mariei Augusta să aibă un…
Un “gol” umplut online
“Stăteam toată noaptea să mă joc. De aceea, ajunsesem să nu mai stau cu familia și…
“M-am născut fără uter”
Agenezie uterină… acesta era termenul medical pentru problema de sănătate de care…
“Dormeam în tomberoane de gunoi”
Alcoolul și jocurile de noroc l-au condus pe Antonio la prostituție și la…