Spectacolul vieții

Rămânem perplecși în fața Universului și a spectacolului vieții. Cu toate acestea, chiar dacă sunt lucrări admirabile, ele nu dezvăluie toată măreția Creatorului.

Tot ce există sunt doar șoapte ale Glasului Său puternic care ne lasă fermecați.

Fiecare lucrare vizibilă și invizibilă a Mâinilor Sale pulsează ca să mărturisească prezența Sa.

De mii de ani Îl putem contempla în fiecare zi pe cerul întins și presărat cu o nenumărată armată stelară.

Prin puterea Lui, Cel Prea Înalt susține aparent pe nimic Pământul în spațiu  într-un mod gravitațional.

El păstrează într-un depozit milioane de litri de apă, divizate în particule mici suspendate în nori în atmosferă. El nu le permite să cadă într-un mod tragic peste oameni, ci le prelinge sub formă de ploaie și rouă.

El Îl admir în frumusețea luminii, culorilor, formelor și sunetelor. În uimitoarea varietate a faunei și florei, în sincronizarea mișcărilor planetei; prin respectul apelor față de limitele lor și prin venirea anotimpurilor.

Cum poate un trup ca al nostru să fie lucrarea evoluției, compus din trilioane de celule și o hartă genetică unică, plină de caracteristici exclusive la fiecare individ, cum ar fi culoarea ochilor, pielea, părul, înălțimea? Fără să mai vorbim de simțurile fantastice: văz, auz, gust, miros și pipăit! De la fragila și simpla argilă la o mașinărie complexă cu o funcționare perfectă, fără să poată fi reprodusă nici de cei mai inteligeți oameni împreună. Este imposibil să nu vezi suflarea Divină în nările umane!

Eu Îl văd pe Dumnezeu în hrana pe care o avem pe masa noastră, în ciuda proastei administrări de către om a resurselor Pământului care i-au fost date în mâini.

De asemenea în familie, în prietenia sinceră, în îmbrățișare și în zâmbet.

Dar El nu este doar în ce este extraordinar, frumos și bun. Îl văd în lucrurile simple și când sunt în fața situațiilor de neînțeles și triste.

Îl văd când umblu pe pășunile verzi dar și în valea umbrei morții.

În zilele de durere, când lacrimile se scrug pe fața mea, eu experimentez mângâierea Lui.

În lipsa persoanelor dragi, eu mă delectez în compania Lui.

În pierderile dureroase pe care le-am suferit, am văzut restituirea Lui.

Îl văd pe Dumnezeu când aud “da” sau “nu”. Știu că este Tatăl meu,  și chiar fără să înțeleg, face ce este mai bine pentru mine.

Îl văd pe Dumnezeu în ușile care se deschid și în cele care se închid. Când El vindecă sau permite să moară. În liniște sau când permite furtunile.

Eu aleg să continuu să-L văd pe Dumnezeu în totul în viața mea.

În lucrurile mari și mici. Bune și rele. Când mă scapă sau când am o problemă, chiar în moarte Îl voi vedea. Și mai mult, ea îmi va da posibilitatea să-L cunosc față în față. Ea va fi triumful, încoronarea vieții prin credință.

Pentru moment, cunoașterea noastră spirituală nu ajunge la marginile  esenței a ceea ce este cu adevărat Dumnezeu nostru.

Văd că orice sacrificiu este mic în comparație cu gloria Mântuirii.

Și tu? Reușești să-L vezi pe Dumnezeu în viața ta? Primăvara este anotimpul meu preferat. Iubesc să văd cum înfloresc pomii, iubesc verdele strălucitor al frunzelor tinere, mișcarea păsărilor… În fine,  o explozie de culori și parfumuri care umplu lumea de bucurie .

Totuși, o descoperire în natură, m-a făcut să mai învăț ceva. Știai că multe flori și fructe apar iarna?

Slaba luminozitate împreună cu temperaturile joase pedepsesc atât de mult plantele, încât unii pomi rămân complet goi. Ca să nu moară, renunță la frumusețe și lasă să cadă frunză cu frunză, protejând doar ce este esențial supraviețuirii lor.

Când mături frunzele pomilor din curtea ta, amintește-ți că face parte din ciclul vieții: să pierzi ca să câștigi. Rămâne doar trunchiul, ramurile și rădăcinile protejate bine, ca peste câtva timp pomul să poată exploda de semințe și să-și continue călătoria.

Am înțeles că fără frigul iernii nu ar exista flori, fructe și continuitatea speciilor florei. Haosul creat de frig are un anumit scop. El nu distruge  plantele, ci cere de la ele un efort atât de mare, încât ele se reînnoiesc în fiecare an.

Dacă tu ai o iarnă grea în viața ta, să nu-ți fie frică, pentru că ea nu a venit ca să te omoare! Fie că este o neînțelegere, o problemă de sănătate cronică, un șomaj prelungit, un copil rebel, un soț încăpățânat, o decepție, un conflict interior, etc… Nu știu ce îți face zilele întunecate și nopțile lungi, dar știu că într-un anumit fel  va coopera pentru binele tău.

Dă prioritate doar la ceea ce este într-adevăr important în viața ta. Merită menționat că ce este mai important la un pom nu este vizibil pentru ochii umani: rădăcinile lui.

Fă din acele zile dificile oportunități unice ca să te reînnoiești, ca să-ți adâncești rădăcinile, să te cunoști, să-i cunoști pe cei din jurul tău și în cele din urmă să înflorești în zilele frumoase și însorite.

În viață, la fel ca în natură,  iarna vine întotdeauna! Dar  ea nu va putea niciodată să împiedice primăvara să vină!  Cine nu este gata să piardă, nu va fi gata nici ca să câștige.

Cristiane Cardoso