Vom mișca cerurile! – A 8 a zi a Postului lui Daniel
Vom mișca cerurile! – A 8 a zi a Postului lui Daniel
Centrul de Ajutor a făcut lumii cunoscută existența unui Dumnezeu Viu, Mare, Puternic și Unic care este capabil să transforme orice situație.
Cei care se gândesc că doar frecventând slujbele va fi de ajuns ca viața să li se schimbe, se înșeală.
Azi, manifestarea Puterii lui Dumnezeu în toate sensurile nu începe de sus în jos, ci de jos în sus.
Domnul Iisus a spus:
Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. Din nou, (adevărat) vă spun că, dacă doi dintre voi se înţeleg pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu Care este în ceruri. – Matei 18:18-19
Nu putem aștepta ca cerurile să miște pământul.
Noi, de pe pământ trebuie să mișcăm cerurile!
Acest lucru este posibil prin atitudinile și deciziile luate confrom Cuvântului lui Dumnezeu.
De exemplu:
-Eu sunt cel care trebuie să iert.
-Eu sunt cel care trebuie să mă căiesc.
-Eu sunt cel care trebuie să mă convertesc.
-Eu sunt cel care trebuie să abandonez ce este rău.
-Eu sunt cel care trebuie să fac primul pas.
Astfel, schimbarea vieții începe cu mine.
Nu am nevoie să depind de cineva și nici să aștept de la cineva!
Mulți așteaptă ca Dumnezeu să facă ce le revine lor să facă.
Alții se plâng că s-a terminat anul și nu s-a întâmplat nimic, nu s-a schimbat nimic.
Această presupusă decepție este decepția lui Dumnezeu care vede că s-a terminat anul și nu s-a întâmplat nimic, nu s-a schimbat nimic în sensul ca omul să ia o decizie, să aibă o atitudine, să facă primul pas.
Nu putem să așteptăm și nici să pierdem timpul, pentru că nu avem timp de pierdut.
Cu cât amâni, situația în care trăiești se înrăutățește.
RIDICĂ-TE! Fă ceea ce doar tu poți și trebuie să faci.
Partea Lui, Dumnezeu Și-o va face fără nici o îndoială.
Vezi exemplul fiului risipitor, el nu a așteptat.
El a mișcat cerurile.
Şi-a venit în fire şi şi-a zis:
«Câţi angajaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva Cerului şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul din angajaţii tăi!’» Şi s-a sculat şi s-a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el; a alergat la el, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat mult. – Luca 15:17-20
Deixe o seu comentário