Eu, normal?

Cu siguranţă că ne gândim că suntem oameni normali şi persoane bune. Este foarte rar

să întâlneşti pe cineva care să simtă o necesitate imensă de altceva.

Dacă totul merge, persoana se gândeşte că totul este în regulă. Dar oare, aşa să fie?

Când se întâmplă ceva neprevăzut, omul este luat prin surprindere. Când cineva îi contrariază simţămintele arătându-i că totul este rău, ea se simte jignită şi începe să se apere.

Dar nici nu ştie că gura vorbeşte din prisosul inimii şi astfel se trezeşte că îşi dezvăluie putreziciunea ce se ascunde înauntrul său. Cine are pace şi o conştiinţă liniştită, nu are nevoie să se apere. Însă, ea începe să se apere pentru că nu mai are aceleaşi principii ca înainte şi anume de respect şi teamă.

Ea nu poate vede sau percepe defectele sale.

De ce?

Ea nu trăieşte în credinţă! Ea trăieşte în mod natural. Dacă există vre-un sacrificiu care cere de la ea mai mult, ea pur şi simplu ignoră. Trăieşte potrivit conceptelor şi ideilor sale fixe.

De ce?

Pentru că este acomodată. Simţământul pe care îl are de bunăstare, duce la pieire.

Mulţi din biserică se găsesec în această situaţie. Ei nu conştientizează pericolul. Ei se bazează pe sine însuşi şi adeseori, asta ajunge să se transforme în orgoliu. La urma urmei, nimeni nu le poate ajuta pentru că dacă ele resping emiţătorul, atunci Îl resping pe Duhul Sfânt.

Situaţia decurge astfel pentru că individul nu se oferă total lui Dumnezeu. Se gândeşte că s-a maturizat în credinţă, că vin cuceririle şi că Dumnezeu le binecuvântează.

Acesta nu este rodul Duhului Sfânt. Roadele lui, cer iubire. Însă nu doar iubire de sine ci şi iubire a aproapelui ca pe sine însuşi.

Îmi vine acum o întrebare în minte: Cum va putea persoana să îşi iubească aproapele fără ca mai înainte să se poată iubii pe ea însăşi? Cum o poate face, dacă ea elimină orice fel de învăţătură din cauza orgoliului pe care îl are.

Cum va putea ea dobândi forţe ca să iubească pe cineva, dacă niciodată nu a ştiut ce înseamnă iertarea lui Dumnezeu? Dacă ea se vede perfectă, atunci…

E imposibil să iubiţi pe cineva când încă nu aţi cunoscut iubirea necondiţionată a Domnului Iisus. iubirea lui se poate distinge doar după ce îţi recunoşti păcatele tale care sunt mari şi multe.

Nu contează dacă te-ai născut în biserică sau în lume, dacă nu percepeţi cât de păcătos(oasă) sunteţi, nu veţi putea să-L iubiţi pe Dumnezeu şi cu atât mai puţin să vă iubiţi aproapele.

Profitaţi de această oportunitate ca să vedeţi care a fost rădăcina răului care a luat naştere înauntrul dvs. Cui a păcătuit mult, i se va şi ierta mult.

Oare tu Îl iubeşti pe Iisus? Sau spui ca şi religioşii că Îl iubeşti pentru că îţi împlineşti îndatoririle?

Cine îşi împlineşte îndatoririle o face pentru că nu simte nevoia de mai mult. Cine nu simte nevoia, nu urăşte păcatul şi nu Îl caută pe Dumnezeu cu toată puterea.