Rădăcina răului

CURSUL PENTRU A SMULGE RĂUL DIN RĂDĂCINĂ
Studiul 2 (Descoperirea rădăcinilor)

‘’ Înțelepciunea omului chibzuit, îl face să vadă pe ce cale să meargă… inima își cunoaște necazurile.” (Proverbe 14: 8,10)

”De ce eu fac lucrurile pe care le fac?”

”De ce mă comport așa?”

”De unde vin problemele mele?”

Înțeleptul caută să înțeleagă propriul său drum. Cunoscându-ne pe noi înșine, ne ajută să identificăm slăbiciunile noastre și așa să dezvoltăm strategii pentru a știi cum să lucrăm cu ele.

”Inima își cunoaște necazurile…”-Asta înseamnă că , în adâncul nostru, noi toți știm de unde vin necazurile noastre; de aceea, dacă căutăm să înțelegem drumul nostru, vom cunoaște rădăcinile problemelor noastre. Ce îngreunează procesul, din nefericire, este durerea de a recunoaște aceste rădăcini. De multe ori, nu vrem să facem un pas hotărâtor și să admitem că rădăcinile noastre sunt rele. E mai convenabil și mai mulțumitor pentru noi să îi învinovățim pe alții pentru slăbiciunile noastre și să găsim scuze în circumstanțe externe pentru a justifica problemele noastre.

Când Hristos a zis că ”pomul se cunoaște după rodul lui”, bazat pe aceeași gândire, El a revelat rădăcina roadelor rele, care este inima umană. Această inimă”este simbolică pentru emoțiile umane, depozitul sentimentelor și deșeurilor emoționale. Inima este sufletul nostru. Duhul nostru este în relație cu mintea noastră, prin care Dumnezeu ne dă capacitatea de a raționa. Totuși, sufletul nostru este în relație cu inima, care nu gândește, face ce nu este inteligent și nu vrea să știe de motive, ci doar de emoții.

Biblia vorbește de păcatele cunoscute drept ”capitale”, adică, păcatele mai nocive și periculoase- pentru că sunt rădăcina altor păcate.

Mânia, orgoliul, lenea, avariția, invidia, lăcomia, lăcomia mare la mâncare, egoismul, teama și ipocrizia – rădăcinile capitale nu sunt multe, dar există mai multe pe lângă cele menționate și roadele pe care ele le produc sunt interminabile.

Acestea sunt numite rădăcini rele și sarcina dvs acum este să înțelegeți în care dintre ele își au originea problemele dvs. Prin urmare, dvs va trebui să le expuneți. Cu sinceritate, recunoașteți toate rădăcinile rele din viața dvs și aduceți-le la lumină. Atunci, la pasul următor noi vă vom oferi un topor cu care dvs le veți tăia pe fiecare dintre ele.

Utilitatea celui de al doilea pas, este că, începând de azi, dacă dvs veți observa orice problemă, a oricărei persoane, veți vedea că , invariabil, acea problemă are ca origine una sau mai multe dintre aceste rădăcini principale.

Nu pierdeți al 2-lea Pas al acestui Studiu,duminica următoare, ziua 16 octombrie, la ora 09:00!


Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *