Nu fiţi fricoşi!
În Sao Paulo, Brazilia, episcopul Macedo a realizat Sfânta Cină a Fiului Risipitor şi a vorbit despre teamă
Duminica aceasta (28 august) la locaşul Duhului Sfânt din Santo Amaro, sudul oraşului Sao Paulo, Brazilia, slujba a fost realizată de către episcopul Edir Macedo.
Imediat după începerea slujbei, episcopul i-a chemat în faţă pe toţi cei ce fuseseră depărtaţi de Dumnezeu şi de biserică şi a citat următorul verset: „Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruie, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el.” (Luca 11:21,22) şi le-a explicat: „Când persoanele se focalizează pe probleme, apar imediat în viaţa lor, îndoiala, dificultăţiile şi astfel credinţa începe să se diminueze. De aceea, în loc să stăm şi să ne văicărim, mai bine am număra binecuvântările pentru că dacă nu suntem mai curajoşi pentru a ne putea proteja mântuirea, care este cea mai de preţ comoară a noastră, atunci vom fi nişte fricoşi şi o vom pierde. Este o chestiune de supravieţuire.”
Înainte de a căuta prezenţa lui Dumnezeu, episcopul a evidenţiat faptul că a crede, credinţa în sine este corelată cu inteligenţa şi că, dacă persoana crede că există Dumnezeu, ea nu se va lăsa distrusă de probleme ci va avea încredere în Autorul Vieţii. „Fiţi atenţi, eu nu vreau să luaţi o atitudine bazată pe emoţie ci vreau să vă bazaţi pe raţiune şi pe inteligenţă. Când decizi să-L accepţi pe Domnul Iisus, îţi construieşti mântuirea” – a încheiat dânsul şi i-a invitat pe toţi să participe la Sfânta Cină şi să caute îmbrăcarea cu Duhul Sfânt.
Deixe o seu comentário