CdAS în Senegal
După distrugerile provocate de manifestările senegaleze din ultima duminică a lunii iunie (27), cei ce frecventează CdAS, vin la slujbă pentru a-L căuta pe Dumnezeu.Nici măcar atacurile contra Centrului de Ajutor Spiritual din data de 27.06.2011, nu i-a intimidat pe membrii bisericii de a veni la slujbă. Potrivit spuselor responsabilului de lucrarea evanghelică pe ţară, episcopul Luis Valente, duminică acum, (3 iulie), sute de persoane au umplut Locaşul Duhului Sfânt din capitala Dakar, la slujba de dimineaţă.
Înafară de manifestarea credinţei din partea poporului, căruia nu i-a păsat că trebuia să se aşeze pe jos ca să participe la slujbă (deoarece, toate scaunele fuseseră arse de manifestanţi), episcopul afirmă că nici templul nu a fost distrus complet pe dinauntru, aşa cum informau sursele media locale. „Ziarul naţional al Senegalului afirma că toată biserica a fost incendiată, dar doresc să se ştie că partea unde este scris: Iisus Hristos este Domnul, nu a fost arsă. Acest lucru se poate vedea şi din poza alăturată.
În noaptea atacului, aproape 1000 de manifestanţi au invadat sediul bisericii, furând tot ce se putea şi arzând ceea ce nu puteau lua, inclusiv actele bisericii. În aceiaşi zi, au mai fost jefuite şi asaltate şi alte temple ale CdAS din ţară.
Protestele au început după ce preşedintele, Abdoulaye Wade a stipulat mai multe modificări în legea electorală a Senegalului, cu scopul de a mări probabilitatea de a susţine un al III-lea mandat de preşedenţie, în urma alegerilor viitoare ce se vor desfăşura în februarie 2012.
Toate aceste lucruri au cauzat agitaţie printre manifestanţii ce au ieşit pe străzi şi au organizat numeroase atentate contra clădirilor guvernamentale şi a bisericilor creştine. Mai mult de 100 de persoane au fost rănite în urma protestelor.
Deixe o seu comentário