Revolta

Revolta

Revolta nu lasă persoana să urce în altar fără sacrificiu.Orice persoană revoltată, reuşeşte să ajungă la altar, numai cu sângele ei şi nu acceptă să urce fără acesta.

Revolta ne face să cunoaştem nebunia credinţei! – Chiar dacă atitudinile celui revoltat sunt o nebunie pentru alţii, pentru el, este convingerea şi siguranţa ce îi vor aduce rezultate. Şi înaintea visului realizat, cine va mai putea să-l numească nebun.

Revolta este ingredientul de care are nevoie credinţa pentru a aduce rezultate grandioase. – Ingredientul este ceea ce dă gust şi de aceea, vieţiile care sunt fără gust au nevoie de ingredientul numit revoltă pentru a fi considerate ca fiind realizate.

Revolta anticipează realizarea unui proiect sau a unui obiectiv – Timpul este scurtat pentru că a existat o atitudine surprinzătoare din partea celui revoltat.

Revolta trage după sine o răsturnare de situaţie – schimbarea este totală, radicală…o adevărată răsturnare de situaţie, pentru că cel revoltat schimbă traiectoria oricărei situaţii şi dovada acestui lucru o face mărturisirile existente.

Revolta provoacă schimbări extreme – Schimbarea extremă nu vine atunci când mă rog sau când postesc ci când mă revolt pentru că atunci ia naştere o schimbare grandioasă şi supranaturală.

Revolta orbeşte persoana cu privire la starea ei actuală; ea nu se mai uită la viaţa ei, la prezent, ci priveşte numai spre viitor! – Ochii revoltatului sunt mereu aţintiţi asupra visului-ţintă pe care îl are. El nu se uită niciodată la prezent sau la situaţia lui actuală.

Revolta exprimă întreaga forţă a persoanei. – Revoltatul acţionează pentru a decide viitorul şi nu îşi economizează forţele ci îşi varsă tot sângele pentru a cuceri realizarea visului-ţintă.

Revolta transferă persoana de la polul negativ la cel pozitiv. – De la mizerie la bogăţie; de la boală la sănătate; de la tristeţe la bucurie; de la dezechilibru la echilibru (emoţional, mental…etc) de la a fi plin de demoni, la a fi plin de Duhul Sfânt; de la a fi cel mai mic, la a fi cel mai mare…


 

 

 

 


By |2011-07-05T11:27:21+03:00iulie 5th, 2011|Fără Categorie|0 Comments

About the Author:

No Comments

  1. magda 6 iulie 2011 at 20:28 - Reply

    ma numesc Iulia sunt din tg-jiu va rog daca puteti ajutatima ca sunt intr-o si tuatie foarte critica eu si sotul meu ,mai am o fata casatorita ia aceasta situtie ; nu am servci nici eu nici sotul meu ,nu am venit de niciun fel de venit traim de pe o zi pe alta si de mila vecinilor.
    Va rog comunicatim ce pot face ca dv. sa ma ajutati numele meu si al sotului.
    IULIA
    GHEORGHE
    fica mea ALEXSANDRA si fiul ei MARIUS-GABRIEL
    sotul DORU
    VA MULTUMESC SI ASTEPT O COMUNICARE DIN PARTEA DV.
    CU RESPECT IULIA

Leave A Comment