Magazinul lui Dumnezeu

//Magazinul lui Dumnezeu

Magazinul lui Dumnezeu

Am intrat şi am văzut un înger la tejghea. Mirat, am zis: „Sfinte înger al Domnului, ce vinzi?”

El a răspuns: „Toate darurile lui Dumnezeu”

Am întrebat: „E foarte scump?”

El a răspuns: „Nu. Totul este pe gratis.”

Am contemplat magazinul şi am văzut ulcioare cu milă, vitrine cu credinţă, pachete de speranţă, cutii cu mântuire şi flacoane cu înţelepciune.

Am prins curaj şi am cerut: „Te rog sfinte înger, vreau multă iubire, toată iertarea, o vitrină de credinţă, fericire îndeajuns şi mântuire pentru mine şi pentru familia mea.”

Atunci îngerul a pregătit un pacheţel atât de mic, încât îl puteam ţine în palmă.

Mirat, am zis iarăşi: „Este cu putinţă ca tot ceea ce am cerut să fie aici?”

Îngerul a zâmbit şi i-a răspuns: „Fratele meu, la magazinul lui Dumnezeu, nu vindem fructe ci numai seminţe”

 



By |2011-06-13T09:05:14+03:00iunie 13th, 2011|Fără Categorie|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment