Episcopul Edir Macedo

Lucrătorul – Braţul drept

Când mă uit a fotografia de mai jos, mă trec fiorii… Lucrătorul este extensia braţului preotului în biserică. (cel puţin, aşa era în vremea mea) Părintele împărţea cu lucrătorii responsabilitatea de a menţine biserica în ordine, de a primi şi de a le ura bun venit persoanelor.

Înainte de a  începe slujba, lucrătorii primeau enoriaşii încă de la uşă şi chiar aveau o relaţie foarte strânsă cu unii oameni. Ei erau alături la dezvoltarea membrilor în biserică.

Lucrătorii ştiau când dispărea un membru şi când nu…când acesta nu apărea la slujbele cele mai importante, lucrătorul mergea să-l caute acasă.

După slujbă, înaintea altarului, primeau persoanele care doreau să mai primească o rugăciune: unele pentru că se simţeau rău, altele pentru că erau bolnave sau pentru că doreau o rugăciune pentru familie.

Respectul faţă de lucrător era mare, indiferent de cine era acesta. Ei erau oamenii de încredere ai lui Dumnezeu şi uniforma lor reflecta putere făcându-l pe diavol să tremure. Chiar şi eu tremuram atunci când aveam să vorbesc cu un lucrător şi asta datorită faptului că îl respectam enorm.

Nu oricine putea fi lucrător în acea vreme, nu… Alegerea era grea! Nu vreau pentru nici o clipă să le iau meritele lucrătorilor de azi, dar spun că înainte era diferit.

La sfârşitul anilor 80′ şi începutul anilor 90′ lucrătorul era cu siguranţă braţul drept al părintelui. Ca să vă faceţi o idee vă voi povesti câteva lucruri pe care nu le-aţi văzut niciodată.

Imaginaţivă o slujbă de duminică care trebuia să înceapă la ora 07:00. Este ora 07:25, iar părintele, din cauza unui lucru neprevăzut, nu a ajuns încă la biserică pentru a începe slujba. Un lucrător ia microfonul, îngenunchează, face o rugăciune, se ridică, se uită la popor şi spune:  „Bună dimineaţa, haideţi să ne ridicăm cu toţii în numele lui Iisus Hristos. Părintele încă nu a a juns, dar vom începe această slujbă căutând prezenţa lui Dumnezeu. Cântaţi aşa cu mine: „În această dimineaţă, în acest loc sfânt, eu am stabilit o întâlnire cu Dumnezeu…”

Am văzut doar doi lucrători care să fi început slujba în locul preotului, cerând ofrandă, zeciuială sau chiar propovăduind până ce părintele să vină să continuie slujba.

Cred că în mintea acelor lucrători au trecut gânduri ca: „Îţi mulţumesc Doamne pentru această oportunitate”.

De câte ori aţi văzut să se întâmple asta?

Nu mă refer la întârzierea părintelui pentru că asta este rar, dar ceea ce este şi mai rar în ziua de azi, este ca lucrătorul să aibă acest curaj.

Părintele nu s-a simţit prost din cauza asta. Nu s-a preocupat deloc. Şi ştiţi de ce? Pentru că lucrătorul era mâna lui dreaptă. Aşa este. Braţul drept şi adesea chiar şi stângul.

Ştiaţi că mulţi lucrători făceau slujbe? Acele slujbe de la orele  la care nu prea vin aşa multe persoane la biserică, ca de exemplu: sâmbătă la 10:00 (Portugalia), miercuri la 15:00 şi multe alte astfel de slujbe.

Îmi amintesc de asemenea că lucrătorii ajutau mult la botez.

Observaţi pictura de pe peretele locaşului de botez. Aparţine anilor 80′ dacă nu mă înşel. Lucrătorul Isaque a făcut aceste desene care după părerea mea erau foarte frumoase. Imaginaţi-vă astăzi pe un tapet…!

Ţineţi minte că biserica nu era aşa de bine structurată ca astăzi.

Biserica de atunci se asemăna cu biserica primitivă iar dacă avea nevoie de o îmbunătăţire, ne gândeam imediat: Vom chema pe cineva de la biserică să vină să ne ajute să rezolvăm această situaţie. Mi-amintesc de părintele Randal. Când spunea că pereţii bisericii sunt murdari, apărea de fiecare dată cineva care să-i vopsească cu toată iubirea.

Timpul a trecut şi ceea ce s-a schimbat au fost persoanele, dar dacă vrei să te întorci la vremea aceea, să şti că depinde doar de tine.

Haideţi să fim diferiţi pentru a face o diferenţă.

De câte ori, la bisericile noastre mici, nu s-a întâmplat ca un lucrător să înceapă slujba până ce părintele să vină?

CE DOR ÎMI ESTE!!!