Porcul şi calul

Un fermier colecţiona cai şi ajunsese să aibă specimene din fiecare rasă cu excepţia uneia. Într-o zi a aflat că vecinul său avea un astfel de cal care putea să-i completeze colecţia. Aşa că, el şi-a tachinat vecinul până l-a convins să-i vândă acel cal. O lună după acea, calul s-a îmbolnăvit iar veterinarul a zis:

– Calul tău are viroză. Trebuie să ia acest medicament trei zile. A treia zi eu voi veni din nou la dvs. să văd cumse simte şi în caz că nu e bine, mă tem că va trebui să-l sacrificaţi. În tot acest timp, porcul asculta întreaga conversaţie.

În ziua următoare, i-a administrat calului medicamentul prescris şi apoi l-au lăsat în pace. Porcul, atunci, s-a apropiat de cal şi i-a zis:

– „Prinde forţă prietene. Ridică-te de aici pentru că dacă nu, te vor sacrifica!!!”

A doua zi i-au dat din nou medicamentul, după care au plecat. Porcul a venit iarăşi la el şi i-a zis:

– „Haide prietene, ridică-te că dacă nu vei muri! Haide, te ajut eu să te ridici. Hei-rup! unu..doi…trei…şi….”

În a treia zi, i-au dat medicamentul, iar veterinarul a spus:

– Din nefericire, mâine trebuie să-l sacrificăm pentru că dacă nu, virusul va ataca şi ceilalţi cai.

Când ei au plecat, porcul s-a dus la cal şi i-a vorbit astfel:

– „Băiete, e acum ori niciodată! Ridică-te odată, hei-rup! Hai…curaj! Haide, haide! Hopa-aşa! Hei-rup! Aşa, încetişor! Perfect! Haide: unu, doi, trei…fă paşi, hai…  Bine! Bine! Acum un pic mai repede, haide să mergem…! Fantastic! Aleargă, aleargă mai tare! Hei! Hei! Hei! Bravo campionule!

Atunci a venit si fermierul, şi-a văzut calul alergând pe câmp şi a strigat de bucurie:

– Minune!!! Calul se simte mai bine. Asta trebuie să sărbătorim. Haide să tăiem porcul!

P.S.: Asta se întâmplă în mod frecvent la locul de muncă. Nimeni nu-şi dă seama care este angajatul care într-adevăr are merit pentru succesul realizat de firmă. Nimeni nu ştie cine a oferit atâta sprijin pentru ca lucrurile să demareze.

A ŞTI SĂ TRĂIEŞTI FĂRĂ A-ŢI FI RECUNOSCUT MERITUL ESTE O ARTĂ!

Dacă într-o zi, cineva îţi va spune că munca ta nu este una de profesionist, aminteşte-ţi un lucru: muncitorii necalificaţi şi amatorii au construit Arca lui Noe, pe când Titanicul a fost construit de cei competenţi şi profesionişti.

CAUTĂ SĂ FI O PERSOANĂ VALOROASĂ ŞI NU O PERSOANĂ DE SUCCES!

Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? (Matei 16:26)

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *