Ungerea de la Dumnezeu, poate fi descrisă ca energia ce ne ajută la activarea darurilor şi abilităţilor pe care le primim de la Dumnezeu. Fără ungere, darurile pe care le avem sunt inaccesibile. La fel cum şi aparatele electrice şi electronice nu funcţionează fără a le băga în priză pentru ca astfel să se alimenteze şi să îşi îndeplinească funcţiile, la fel se întâmplă şi cu Darurile dacă nu avem parte de Ungerea lui Dumnezeu. Este interesant să comparăm energia electrică cu Ungerea lui Dumnezeu pentru că într-adevăr, cele două lucruri se aseamănă foarte mult.
Haideţi să observăm:
Energia electrică – are variate nivele de intensitate: 110, 220, …etc
Ungerea lui Dumnezeu: – are şi ea nivele de intensitate, putând fi slabă sau puternică.
Referinţă biblică – Faptele apostolilor 6:15
Energia electrică – poate fi întreruptă, la fel cum se întâmplă în cazul scurtcircuitului
Ungerea lui Dumnezeu – deasemenea poate fi întreruptă atunci când apare păcatul sau lipsa de sfinţire a vieţii.
Referinţă biblică – Psalmul 51:11
Ungerea lui Dumnezeu, în viaţa creştinului este foarte importantă pentru că aceasta îl ajută să-şi dezvolte ministerul în Lucrarea lui Dumnezeu şi deasemenea să-şi exercite darurile Duhului Sfânt. Însă, pentru a avea Ungerea lui Dumnezeu în viaţa ta, este nevoie să ai o viaţă curată şi dedicată Lui şi Cuvântului Său.
Cum se obţine Ungerea lui Dumnezeu?
1 – Citind, studiind şi meditând Cuvântul lui Dumnezeu. (1Timotei 4:15,16)
2 – Ascultând de Cuvântul lui Dumnezteu şi împlinindu-L. (Iacov 1:22-25)
3 – Rugându-te şi menţinând comuniunea constantă cu Dumnezeu. (1 Ioan 1:3)
4 – Fugind de păcat şi păstrându-ne inima, mintea şi trupul, curate. (2 Timotei 2:21)
Cum să faci ca ungerea lui Dumnezeu să crească?
Ungerea lui Dumnezeu, se poate mări, după măsura fidelităţii noastre cu El şi cu ministerul pe care El ni l-a încredinţat. Fidelitatea, ascultarea, recunoştinţa şi teama de Dumnezeu, vor genera o ungere şi o putere mai mare în viaţa creştinului. Această măsură, nu se va dezvolta de pe o zi pe alta ci este nevoie de strădanie, trebuie să plătim preţul pentru a o obţine.
Care este acest preţ?
1 – Rugăciunea şi postul. (Faptele Apostolilor 13:1-13)
2 – Lepădarea de sine. (Marcu 8:34)
3 – Ascultarea şi dependenţa totală de Duhul Sfânt (Galateni 5:25)
4 – Înlăturarea ataşamentului faţă de lucrurile materiale şi chiar faţă de unii oameni. (Matei 6:26 şi Matei 10:37,38)
Această ungere şi căutarea acestei Puteri sunt indispensabile. Un evanghelist, un lucrător, un preot ori un episcop fără ungere, este ca un Ferrari fără benzină. Este foarte frumos ca şi prezentare însă nu ajungem nicăieri cu el.
Sper ca aceste comparaţii cu Biblia, să vă fi ajutat să puneţi ceva în rezervorul dumneavoastră de enerie (sau combustibil)
Leave A Comment