Prestigiul Centrului de Ajutor Spiritual
Centrul de Ajutor este a cincea cea mai prestigioasă instituție din Brazilia.
Aceasta e concluzia unui studiu realizat de Datafolha și publicat miercuri (18 martie). Dintre cei 2.842 de respondenți din 172 de municipalități, 35% pun Centrul de Ajutor Spiritual pe locul al cincilea în clasament, fapt care îl face să fie înaintea Puterii Justiției (34%) și Președinției Republicii (21%).
Dar, ce face ca Centrul de Ajutor, care are numai 37 de ani de existență, să fie mai bine plasat în acest studiu decât instituții istorice importante ca Președinția Republicii? Răspunsul se poate găsi în serviciul pe care Centrul îl furnizează populației. Milioane de oameni, din Nordul și până în Sudul Braziliei, au găsit aici o direcție în dilemele lor cele mai diverse.
Cu inteligență și sensibilitate, Centrul de Ajutor identifică problemele care îi afectează pe oameni și îi direcționează către o soluție. În timp ce mulți se separă, Centrul caută să unească și să reintegreze, îndeplinindu-și, astfel, rolul în societate. De exemplu, unele dintre activitățile lui se văd în diverse activități sociale și culturale cu tinerii, în speranța recuperării adusă deținuților, în credința transmisă pentru învingerea bolilor și problemelor financiare, în cuvântul potrivit care duce la o schimbare în căsătorie sau în relație, în bunăstarea oamenilor străzii, în tratamentul pentru vindecarea viciilor și așa mai departe. De fapt, mulți oameni, după ce n-au găsit un răspuns satisfăcător în diferite locuri unde au cerut ajutor, ajung, disperați, ”la ultimul loc”. Cu toate astea, atunci când sunt eliberați și restaurați, nu doar ei sunt beneficiari, ci și familiile lor și mediul în care trăiesc.
Centrul de Ajutor Spiritual, care are credință în Cuvânt ca motto al lui încă de la început, își vede, astăzi, rezultatele acestei hotărâri plantate la începutul călătoriei. Considerarea lui ca fiind a cincea cea mai prestigioasă instituție din Brazilia arată că, în ciuda rezistenței cu care s-a confruntat în tot acest timp, a greșelilor comise și a multor nedreptăți prin care a trecut, a crezut întotdeauna în potențialul său de a-l face pe cel discreditat să-și găsească propria valoare. Dovadă sunt numeroasele mărturii ale oamenilor din diferite sectoare, care, din umiliți, au ajuns să câștige o poziție proeminentă în societate.
Așa cum Centrul de Ajutor a crescut pe parcursul acestor 37 de ani, indiferent de critici și persecuții, tot așa va crește, cu siguranță, și va face cu mult mai mult, pentru că se concentrează numai pe lucrarea sa în favoarea oamenilor, pe care îi ajută să-și cunoască puterea și să se auto-depășească, chiar dacă nimeni nu crede în ei.
Centrul de Ajutor Spiritual este reunirea oamenilor care-și descoperă propriul curaj și își depășesc limitele, nu doar crezând, ci creând ce nu văd. Ei sunt reflectarea Centrului de Ajutor.
Deixe o seu comentário