Ce lipseşte?

Spațiul Femeii |

De cele mai multe ori, dvs. vă întrebaţi: De ce nu se realizează visele mele dacă eu lupt, muncesc atât de mult, mă trezesc devreme, învăţ mult, renunţ la orele mele de relaxare pentru a putea avea o viaţă mai bună şi pentru a putea oferi familiei mele ce-i mai bun, să nu ducă lipsă de nimic? De ce chiar şi aşa nu apar rezultate în viaţa mea?

De ce nu realizez nimic chiar dacă merg la biserică încă din copilărie, am o educaţie religioasă şi chiar împlinesc datoriile religioase? Ce-mi lipseşte mie, sau ce mai trebuie să fac pentru ca viaţa mea să se schimbe?

Drag cititor, răspunsul este simplu şi cât se poate de direct: „Lipseşte un SACRIFICIU din partea dvs.”
SACRIFICIUL ESTE O RENUNŢARE VOLUNTARĂ SAU FORŢATĂ LA CEVA CARE ÎŢI APARŢINE. (definiţie) FĂRĂ SACRIFICIU NU SE OBŢINE NIMIC!

De aici putem trage uşor concluzia că obiectivul sacrificiului este obţinerea de rezultate. Începând din clipa în care sacrificăm înaintea Lui Dumnezeu, care El Însuşi, a sacrificat,… se pogoară. Atunci când spun Dumnezeu, mă refer la Dumnezeul care Şi-a jertfit Propriul Fiu, lăsând acest lucru ca exemplu pentru cei care doresc să cucerească realizarea celui mai mare vis al lor.

Atunci, drag cititor, dacă sunteţi săturaţi de atâtea promisiuni, de religiozitate şi de ipocrizia acestei lumi, luaţi o atitudine chiar acum hotărându-vă să sacrificaţi şi dvs. veţi vedea mâna Lui Dumnezeu în viaţa dvs. şi asta chiar începând de următoarea duminică: 19.12.2010., când noi vom urca în altarul Lui Dumnezeu şi-I vom prezenta sacrificiul nostru şi astfel acelaşi Dumnezeu care Şi-a arătat puterea în trecut celor care au crezut, Îşi va arăta puterea şi în viaţa tuturor celor care vor crede şi care vor sacrifica.






Părintele Lucian

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *

1 comentário

Bebytutau@yahoo.com Răspunde 3 februarie 2011 la 13:41

Drag. pr. Vreau Sa-Te Rog Ceva FoarTe ImporTanT …

ParinTii Mei vin Duminica La slujba dvs. Mama Mea E BOLNAVA DE CANCER … Tatal Meu Voia Sa stea In Bucuresti ca sa mearga La Slujbele dvs. Zilnic Dar Nu avem Rude ca sa avem adapost in Bucuresti.

L-am intrebat pe D-zeu Daca se poate Gasi un adapost Pentru Parintii Mei.??!

DL.Preot Puteti Sa Oferiti Parintilor mei un adapost La catedrala Dvs.
VA ROG CONTACTATI-MA LA EMAIL: BEBY.TOOL@YAHOO.COM