Episcopul Edir Macedo

Viziunea lui Avraam

E de ajuns o scurtă trecere în revistă a relației lui Avraam cu Dumnezeu, ca să avem elementele necesare pentru secretul succesului credinței lui.

Viața lui Avraam n-a fost numai de realizări, așa cum au crezut mulți. A fost alesul Lui Dumnezeu, ca să-și asume poziția cea mai importantă din viața omului, de aceea a fost însăși binecuvântarea. Prin urmare, multele lui realizări, în afara bătrâneții binecuvântate, la sfârșitul celor 175 de ani, sunt irelevante.

El a fost însăși binecuvântarea, ceea ce nu înseamnă că n-a avut necazuri. Acestea au fost Facultatea de formare a credinței. Lipsa acestei formări a făcut ca majoritatea creștinilor să naufragieze în credință.

Avraam a fost însăși binecuvântarea, cu toate astea, a trebuit să plătească prețul pentru ea. A învățat să trăiască prin credință, în pustie. Cu fiecare necaz, a trebuit să persevereze și de fiecare perseverență a profitat o experiență; de fiecare experiență a profitat o nouă speranță.
Avraam a învățat că, pentru a fi însăși binecuvântarea și a depinde de credință, trebuia să sacrifice. Era obișnuit să sacrifice; toată viața lui era un sacrificiu. Iar limita sacrificiului a fost fiul său. Durerea era imensă, dar nu insuportabilă, datorită obiceiului credinței lui sacrificiale.

Nu era credința-sacrificiu cerința Domnului Iisus pentru ucenicii Lui?

”Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Matei 16.24)

Și nu lipsa ei a condus majoritatea evanghelicilor în iad?

Ce mă uimește mai mult în viața lui Avraam e că el era însăși sacrificiul, chiar dacă era însăși binecuvântarea!

Nu se poate altfel!

Cine vrea să trăiască prin credință, trebuie să se pregătească să trăiască în sacrificiu. A trăi din credință în credință înseamnă a trăi din sacrificiu în sacrificiu.

În toți cei 51 de ani din viața mea cu Domnul, pot să mărturisesc: niciodată n-am obținut o singură binecuvântare cu ușurință. Mântuirea, căsnicia, copiii, realizările personale, în fine, totul a avut participarea efectivă a sacrificiului. Nu spun că mi-a plăcut, nu! Am sacrificat și continui să sacrific, pentru că nu văd nici o altă cale de ieșire…

”Ascultaţi-Mă, voi care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi. Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam şi spre Sara, care v-a născut; căci l-am chemat când era numai el singur, l-am binecuvântat şi înmulţit” (Isaia 51.1-2)