Episcopul Edir Macedo

Părea imposibil să mă schimb…

Din copilărie, suferința era, deja, prezentă în viața mea. Mama a fost atât de agresată de tata, încât a ajuns alcoolică și a decis să-l părăsească. Împreună cu mine, a ales să încerce să învingă în viață, de una singură. Cu toate astea, din cauza lipsei de oportunități, am trăit în dificultăți extreme, în disprețul familiei și așa mai departe.

Într-una dintre încercările ei de realizare sentimentală, a cunoscut un bărbat cu care a decis să trăiască. El s-a arătat a fi o persoană bună, totuși, după un timp, schimbarea personalității lui era foarte vizibilă. Privindu-i răutatea, efectiv mă speriam și chiar am încercat să fug, dar am ajuns să fiu violată de el. Asta m-a terminat. Am ajuns să fiu dezgustată de bărbați. Dezgustată de viață. Eu, o fată de numai 7 ani, mi-am văzut puritatea aruncată la gunoi și, spre dezamăgirea mea, mama, când a aflat, a preferat să dea vina pe mine și să mă respingă.

Eram agresată și umilită constant, până când am fost dată afară din casă.

Neavând unde să merg, am trăit pe stradă. Deși am încercat să mă pun pe picioare, era greu, pentru că nimeni nu vroia să angajeze o adolescentă fără domiciliu și familie.

Nu vroiam asta pentru mine dar, cu cât mă forțam mai mult, cu atât mai greu era. Am ajuns la un nivel atât de critic, încât nu mai credeam în nimic. Ura creștea înăuntrul meu.

Dezgustul, suferința și durerea imensă făceau parte din viața mea. Eram foarte rănită de tot, inclusiv de Dumnezeu, deoarece credeam că El a fost nedrept cu mine, permițând să trăiesc în acea situație. Cu adevărat, am renunțat să mai cred în El.

Aveam ură pe Dumnezeu și nu suportam pe nimeni să vorbească de El în apropierea mea. Am renunțat la mine însămi și mi-am dat frâu liber. Strada oferea doar alcool, droguri și prostituție. Furam, răneam oameni, iar uneori mă ascundeam în cimitire, unde stăteam până în zori.

La 19 ani, m-am implicat într-o relație cu un băiat. Am rămas însărcinată și, imediat ce el a aflat, m-a părăsit. Am avut complicații în timpul sarcinii și aproape am murit din cauza asta. După aceea, am dezvoltat un cadru favorabil depresiei postpartum și am avut mai multe probleme psihice. Am fost internată într-un spital de psihiatrie și, de mai multe ori, am încercat să mă sinucid, până când, la plecare, am cunoscut un băiat cu care am început o relație și m-am căsătorit. Ne-am mutat la Rio de Janeiro și am încercat să trăim în pace, totuși, problemele psihice și crizele psihotice m-au însoțit.

Am ieșit dintr-un iad și am intrat în altul, la asta mă gândeam și zi și noapte, chiar dacă aveam un soț răbdător.

Trăiam pe bază de calmante și antidepresive, din cauza numeroaselor crize și, în mijlocul uneia dintre ele, pe stradă, am fost abordată de o colaboratoare care, după ce mi-a acordat asistență, mi-a vorbit despre un Dumnezeu care exista, mi-a spus că tot ce am trăit ar putea să ia sfârșit, dacă aș crede în El. Când eram, deja, gata să-i dau un răspuns, cu un zâmbet, mi-a spus: „El crede în tine!”.

A fost prima dată când am auzit asta de la cineva. Am decis să merg la Centrul de Ajutor Spiritual și, după câteva zile, am observat o evoluție în viața mea. Am obținut vindecarea și eliberarea de medicamente, am fost eliberată de depresie și de traumele din trecut și, în cele din urmă, m-am împăcat cu mine însămi. Am înțeles că Acela căruia I-am atribuit toată vina pentru durerea mea, era Cel care niciodată nu m-a lăsat singură.

Astăzi, sunt o femeie de afaceri de succes, studentă la Drept, sunt mamă și, mai presus de toate, Îl cunosc pe Domnul Iisus, de aceea sunt fericită!