Episcopul Edir Macedo

Păzinți-vă inima

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!” (Matei 5.3).

În fiecare zi, cocoșul cânta devreme și, imediat, apărea soarele. Își petrecea ziua plin de mândrie, lăudându-se în coteț, cu un aer de superioritate în piept, cu puterea cântecului său. Într-o zi, fiind foarte obosit, a pierdut noțiunea timpului și, când s-a trezit, soarele era, deja, acolo, strălucind cu toată puterea lui.

Bietul cocoș! A căzut într-o depresie extraordinară, pentru că a descoperit că nu era el autorul acelei minunății.

Domnul Iisus nu Și-a început predica de pe munte fără un scop, cerându-le tuturor oamenilor să nu ridice picioarele de pe pământ, să nu fie cu capul în nori, crezând că sunt mai importanți decât alții, doar pentru că fac ceva diferit de ei, chiar dacă rezultatul muncii lor, în ochii oamenilor, ar fi extraordinar.

Când cei 70 de trimiși ai Domnului Iisus s-au întors, erau uimiți, că bolnavii erau vindecați și dracii erau dați afară, dar au fost avertizați, ca să se bucure că au numele înscris în ceruri.

Trebuie să fim foarte atenți, ca să nu pierdem noțiunea măsurii. Pentru că, atunci când vom începe să căutăm recunoașterea muncii noastre, poate că ea va veni dar, dacă vreodată asta nu se va întâmpla sau va înceta să se mai întâmple, tristețea poate fi atât de profundă, încât golul va fi inevitabil.

Gândiți-vă la asta: dacă luăm Numele Lui Iisus, Cuvântul Lui Dumnezeu și Duhul Său, ce va rămâne din realizările noastre?