Cine începe, poate să ducă la bun sfârșit
Intrăm în a doua jumătate a anului 2014… v-ați gândit câte lucruri ați început, dar n-ați dus la bun sfârșit?
”Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?” (Luca 14.28).
Nici un om cu capul pe umeri nu plănuiește să construiască ceva, fără să-și facă, mai întâi, calculele, pentru că cine plănuiește, visează sau idealizează dovedește că e inteligent, că e în deplinătatea capacităților mintale. Dacă ați fost capabil să visați, să idealizați sau să planificații, asta înseamnă că sunteți capabil și să calculați!
Știm că există obiective care pot fi atinse pe termen scurt, iar altele, pe termen mediu. Dar visurile, cum le realizăm? Există vreunul care se poate realiza pe termen mediu sau scurt? Nu! Toate visurile sunt situate la un anumit nivel și le putem realiza numai pe termen lung.
De exemplu:
– Visul de a se căsători… se căsătorește cineva de pe o zi pe alta? Cine face asta, divorțează cu aceeași rapiditate.
– Se poate forma o familie în zile, săptămâni sau luni?
– Se poate finaliza un curs universitar în câteva săptămâni?
– Puteți deveni antreprenor sau comerciant în doar câteva săptămâni?
Poate că tot ce este măreț sau tot ce va face parte din viața dumneavoastră, pentru totdeauna, se obține sau se realizează pe termen lung. Există obiective care pot fi atinse pe termen scurt sau mediu, cu toate astea, când vine vorba de visuri, toate, fără deosebire, se realizează pe termen lung. Totuși, prin Credință, calculând corespunzător, fiind sincer în analiza a ceea ce aveți, a ceea ce sunteți, a ceea ce vreți să „investiți” sau sunteți dispus să faceți… veți fi dispus să vă realizați visul, iar acest „turn” va fi construit!
”Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi, şi toţi cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el şi să zică: „Omul acesta a început să zidească, şi n-a putut isprăvi” – Luca 14.29-30.
Observați că cel rău are drept scop ca oamenii care au visuri să fie batjocoriți. Cel rău vrea ca oamenii care-L caută pe Dumnezeu, care au Credință în El și vin la Biserică, să fie motiv de batjocură, ținta glumelor sau criticilor. Cum acționează cel rău? Profită de lipsa de perseverență și statornicie a celor care spun că sunt ai Lui Dumnezeu, ca ei să nu ducă la bun sfârșit ce au început și, în consecință, ca obiectivele lor să nu fie atinse și, cu atât mai puțin, visurile lor. Căci, dacă, de multe ori, problemele nu sunt rezolvate, cum vă imaginați că vor fi realizate obiectivele? De visuri nici nu mai vorbim…
Deixe o seu comentário