Episcopul Edir Macedo

Ale cui erau acele oase?

Fără îndoială, pasajul biblic în care Ezechiel este dus într-o vale a oaselor uscate ca să profețească pentru ele, este unul dintre cele mai cunoscute (Ezechiel 37.1-14).

În el există ceva care ne atrage atenția: Ale cui erau acele oase?

Probabil, ale evreilor care au murit într-o luptă și care aveau dreptul la o înmormântare în tradițiile iudaice. Ei au fost învinși!

Pe de altă parte, știm că poporul lui Israel era invincibil, atunci când era la dispoziția Celui Preaînalt. În timp ce era în credință, era imposibil să fie învins, oricât de mari ar fi fost inamicii.

Prin urmare, ajungem la concluzia că ele au devenit oase uscate, fiindcă au refuzat să audă profeția. Au respins vocea credinței sacrificiale, vocea lui Dumnezeu. Însă, cum Dumnezeu este Dumnezeul imposibilului, pasajul ne face să înțelegem că, oricât de distrusă ar fi viața cuiva, atunci când primește profeția, poate să renască din cenușă.

De asemenea, aflăm că, ce s-a întâmplat cu oasele uscate, poate să se întâmple în viața unei persoane, în sens opus. Dacă ea nu aude vocea credinței și nu trăiește credința sacrificială, poate să fie trasă în jos și pierde duhul, pielea, carnea și tendoanele, până când devine niște oase uscate.

Mulți oameni au ajuns distruși la Centrul de Ajutor Spiritual dar, pentru că și-au exercitat această credință, au cucerit, au dat mărturie, cu toate astea, cu timpul, s-au răcit, au considerat că au reușit prin puterea lor și au început să piardă, până când s-au întors în valea oaselor uscate. De aceea, credința trebuie să fie constantă, iar sacrificiul zilnic!

Oricum, știm că, indiferent de situația în care ar putea fi cineva, credința în profeții are puterea de a aduce în existență tot ce încă nu există. Credința aceasta este cea pe care o vom experimenta pe 11 mai, în toate Centrele de Ajutor Spiritual.