3 atitudini care dărâmă orice uriaș
Una, două… dar a fost doar prin a treia atitudine că David a reușit să-l omoare pe Goliat, descoperiți de ce…
A TREIA
David a alergat la Pârâu. Pârâul reprezintă Domnul Iisus – Izvorul Vieții, pentru că a spus: ”Dacă însetează cineva să vină la Mine și să bea din Apa Vieții”.
Când alergăm la ”Pârâu”, atunci putem strânge cele 5 pietre care reprezintă armele spirituale ca să învingem ”Eul” nostru, problemele și toată puterea celui rău.
Aceste 5 Pietre formează una singură, și ele sunt:
1.Rugăciunea materializează prietenia cu Dumnezeu, prin dialogul nostru zilnic și constant;
2. Postul materializează sfințirea noastră, consacrarea pentru Dumnezeu;
3. Fidelitatea în Zeciuieli materializează faptul că Dumnezeu este pe primul loc în viețile noastre;
4. Generozitatea în Ofrande materializează încrederea noastră, dependența de Dumnezeu și nu de lucrurile materiale;
5. Caracterul materializează sinceritatea și fermitatea, determinarea pe care o avem cu Dumnezeu și în legătură cu obiectivele noastre.
Observați că după ce David a luat cele 5 pietre care au devenit Una, care este REVOLTA, el a alergat spre uriaș, nu a fugit de el, cum în mod rușinos o fac mulți care spun că sunt ai lui Dumnezeu. Acum știți de ce! Pentru că nu au făcut aceste 3 lucruri de bază:
1 Să-și învingă teama interioară;
2 Să nu se lase influențați;
3 Să alerge la Pârâu și după aceea către uriaș.
Atenție:
Nu este de ajuns să te rogi dacă nu postești, nu dai zeciuială, ofrandă și nu ai caracter.
Nu este de ajuns să postești dacă nu dai zeciuială, ofrandă și nu ai caracter.
Nu este de ajuns să dai zeciuială dacă nu dai ofrandă și ai caracter.
Nu este de ajuns să dai ofrandă dacă nu ai caracter.
Nu este de ajuns să ai caracter dacă nu te rogi, postești, dai zeciuială și ofrandă.
Dovada că asta este adevărat, este că Dumnezeu i-a dat victorie lui David asupra uriașului și armatei inamice, doar după ce el a făcut tot ce îi stătea în putere. Cât timp David nu a aruncat piatra, uriașul continua să fie în picioare!
Sper că într-un anume fel, acest text mic să vă poată ajuta să vă eliberați de frici și să învingeți amenințările mari, prin dărâmarea uriașilor.
Deixe o seu comentário