Grupa Salvării
Ușor se poate vedea în ziua de azi că majoritatea persoanelor sunt preocupate doar cu ele însele, cu binele lor, fără să fie preocupate cu suferința celor din jur.
Dar există și cei care își iubesc aproapele și care luptă pentru a-i ajuta să aibă o viață transformată așa cum ei au avut oportunitatea. Aceasta este Grupa Salvării, o grupă formată din persoane voluntare care în fiecare sâmbătă se reunesc la Centrul de Ajutor – Catedrala Credinței din București pentru a merge în căutarea celor suferinzi, a celor care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, a celor fără nădejde. Animați de această dorință, ei merg în orice loc din oraș, pe străzi în piețe, vorbind cu oamenii pentru a transmite un cuvânt de credință și speranță celor care și-au pierdut-o, oferindu-le totodată o invitație la slujbele de la Centrul de Ajutor sau un ziar cu mărturisiri de transformare a vieții multor persoane, care au ajuns la CdA și au cunoscut puterea lui Dumnezeu.
Grupa Salvării lucrează necontenit și are ca unic scop ca orice persoană să vină la CdA și să cunoască puterea Dumnezeului cel Viu.
Deixe o seu comentário