Ce se întâmplă de obicei, înaintea zilei Focului Sfânt, pentru a încerca să anuleze voinţa dvs de a sacrifica? Dacă deja aţi citit simptomele după-sacrificiu, observaţi că există câteva care apar chiar înainte să decideţi să sacrificaţi şi continuă să reziste chiar şi după sacrificiu. Acestea contribuie pentru a vă împiedica dinainte şi pentru a vă pune la îndoială că după acel sacrificiu veţi primi un răspuns.
Desigur, că diavolul nu poate să anuleze chemarea credinţei pentru realizarea sacrificiului şi nici să-o doboare pe persoana în cauză, dar el va încerca să o încurce, ca pe urmă să se îndoiască. Dar de ce? Pentru ca persoana să fie împiedicată să nu facă sacrificiul său, şi astfel să nu primească ceea ce este dreptul ei; realizarea celui mai mare vis al său!
Din ce manieră diavolul pune în acţiune planul său?
FAMILIE- Cineva din familia ei (soţul/soţia/copiii) spun: „am auzit că la biserica unde te duci se realizează o campanie…sper ca tu să nu te gândeşti să faci lucrul ăsta. Trebuie să înţelegi că trăim într-o lume reală. Lasă-te de a crede în aceste lucruri. Nici nu avem bani de mâncare şi tu te vei duce acolo să dai tot salariul tău? Nici nu te mai gândi, eu nu sunt de acord! Banii sunt şi ai mei.
MUNCĂ: Începe să se audă o vorbă că deja există o serie de angajaţi că vor fi daţi afară, că firma respectivă va da faliment, că salariile vor fi tăiate, (postul dvs unde lucraţi este în risc să-l pierdeţi, sursa de capital a firmei este în scădere; atunci, se instalează îndoiala aceea: dacă trebiue să faceţi sau nu, acest sacrificiu).
FIRMA (AFACEREA): Acei clienţi mai vechi încep să se rărească dintr-o formă inexplicabilă. O valoare care trebuia să o primiţi cu gândul de a o sacrifica, rămâne ţinută. Începeţi să va simţiţi ca şi cum aţi fi cu mâinile şi picioarele legate, şi că totul ceea ce investiţi rămâne pentru propria afacere.
CREDINŢA: Se aproprie de dvs nişte persoane care participă la Focul Sfânt dintr-o manieră greşită (cu emoţie sau cu intenţie de a nu sacrifica) şi, din cauza aceasta nu au primit nimic. Chiar dacă nu le întrebaţi, ele vă spun o tristă-mărturisire, că nu s-a întâmplat nimic, şi că se va întâmpla aşa la fel şi cu dvs. atunci, dvs începeţi să vă îndoiţi dacă merită sau nu să urcaţi pe altar.
Observaţie: Poporul lui Israel (care deja ieşea din Egipt) a început să se uite înapoi, şi să-și amintească din trecutul Egiptului. Chiar unii din ei au început să le fie dor de mâncarea din timpul sclaviei.
CERCUL SOCIAL: Prietenii care nu ştiau că veniţi la biserică şi habar nu aveau ce înseamnă Focul Sfânt, dintr-o dată încep să vă pună nişte întrebări relaţionate cu subiectul respectiv, să vorbească la servici despre decizia dvs, sau la facultate, la şcoala, tot pentru ca dvs să vă simţiţi umilit(ă) şi să nu acţionaţi.
ATITUDINE: De fiecare dată ce subiectul despre Focul Sfânt este menţionat la slujbe, dvs vă simţiţi „congelat(ă)” fără reacţie. De multe ori chiar simţiţi voinţa de a lua un plic, dar pe urmă se întâmplă ceva care nu vă lasă să luaţi o atitudine energică.
SPIRITUAL: Tot răul care era ascuns, se revelează ca niciodată, în toate aspectele şi ariile vieţii dvs.
Simţiţi că dintr-o manieră literală viaţa dvs, a început să vă meargă mai rău după ce v-aţi decis să sacrificaţi. Dar aceasta este perioada sacrificiului, care se aseamnă cu durerile de naştere, care femeia suferă înainte să-l ţină pe bebe în braţe.
BINECUVÂNTAREA ÎNŞELĂTOARE: Dvs decideţi să sacrificaţi, aveţi deja plicul în mâinile dvs, sacrificul deja l-aţi pregătit, l-aţi separat, dar, în aceeaşi săptămână care trebuie să-l duceţi la biserică, se întâmplă ceva aparent bun, care vă face să vă întrebaţi singur: dacă va fi necesar să sacrificaţi, o dată că „binecuvântare” aceea nu este visul cel mai mare, dar deja vă satisface.
FIDELITATE: Apar invitaţii şi oportunităţi, ca să vă influenţeze să faceţi cea ce ştiţi că este greşit. Dvs vă simţiţi ispitit, căci nimic din ceea ce se întâmplă în această perioadă, nu s-a întâmplat înainte. Apare o oportunitate de a nu o rata, şi carnea dvs, vă împinge să o acceptaţi, iar duhul dvs deja şi-a luat răspundere de a sacrifica.
Atunci, porniţi un război interior
ELIBERARE: Vă simţiţi tentat(ă) să daţi mai multă atenţie la lucrurile care într-o zi le- aţi abandonat când aţi fost eliberat.
Înainte unei mari realizări, există o mare probă. Înainte unei mari cuceriri există o mare proabă. De aceea dacă dvs aţi îmbrăţişat oportunitatea de a sacrifica, pregătiţi-vă pentru a fi ţinta celor mai mari ispite din viaţa dvs.
Dacă dvs v-aţi identificat cu una dintre aceste argumente de mai sus, atunci, bucuraţi-vă şi îmbărbătaţi-vă, pentru că sunteţi invitat să treceţi prin proaba vieţii dvs.
Dar, dacă nu v-aţi identificat cu nici măcar un argument menţionat mai sus descrise, atunci, este pentru ca realizarea sacrificiul dvs nu va fi pentru Dumnezeu; dvs încă nu aţi fost chemat sau încă nu v-aţi decis să ascultaţi vocea lui Dumnezeu.
Ep.Julio Freitas
Leave A Comment