Trebuie să salvăm sufletul, dar și viața

Voluntarii s-au mobilizat, ca să doneze sânge

 

doacao2.300x200Este sâmbătă dimineața. În timp ce mulți profită de timpul liber, ca să se odihnească și să doarmă mai mult, ei s-au trezit devreme și bine dispuși.

Sunt entuziasmați. Pentru unii, atmosfera este tensionată, dar chiar și așa, nu șovăiesc. Sunt hotărâți să facă ce și-au propus: să-i ajute pe oamenii în nevoie.

Ambientul silențios a devenit agitat, odată cu sosirea lor. Au vorbit, au gesticulat și au făcut fotografii. Au vrut să înregistreze fiecare moment. Euforia a fost atât de mare, încât a fost nevoie să-și amintească că sunt într-un cadru spitalicesc.

Așa a fost sosirea celor 45 de voluntari de la Centrul de Ajutor Spiritual din regiunea Grădinii Brasilia, aflată în estul capitalei Sao Paulo, la Institutul Brazilian de Control al Cancerului (IBCC), pe 22 februarie. Obiectivul: să doneze viață.

Reacția recepționerilor și asistentelor medicale – care nu erau obișnuiți să primească atât de mulți donatori, dintr-o dată – a fost de surprindere, dar și de bucurie. „Cel mai mare grup pe care l-am primit aici a avut 10 donatori”, a spus supraveghetorul spitalului, Juliana Ferreira Lima.

„Donarea de sânge este extrem de importantă în tratamentul pacienților cu cancer. Ei fac chimioterapie și radioterapie, iar medicamentele îi slăbesc, de aceea au nevoie de transfuzie de sânge. În plus, avem un sector cu 25 de paturi, unde se face transplant de măduvă osoasă, de aceea, nevoia donării sângelui este foarte mare. Avem un număr mic de donatori, fiindcă banca de sânge este nouă, de aceea suntem în permanență în căutare de astfel de parteneriate”, a explicat supraveghetorul.

doacao10.300x200Una dintre voluntare, administratora Luciana Dourado (foto), de 31 de ani, a povestit că a avut două rude care au avut nevoie de donare de sânge, de aceea nu s-a gândit de două ori, atunci când a fost invitată să facă o donație. „N-am avut niciodată ocazia să donez, dar când am primit invitația să o fac, mi-am adus aminte de nevoia pe care a avut-o familia mea, atunci când a trecut prin această situație, de aceea, de acum, vreau să pot să donez mereu”.

„E prima dată când donez. Am avut o senzație minunată să-mi ajut aproapele, sunt foarte fericit”, a spus, hotărât, José Carlos dos Reis, de 35 de ani, care a făcut parte dintr-un grup, format din membrii de la Puterea Tinerilor, dar și din lucrători și evangheliști din regiune.

Îți faci bine, în primul rând, ție

„Grupul care a venit azi a fost o binecuvântare,” a spus Juliana. Avem nevoie de grupuri ca acesta. Avem nevoie să mobilizăm oamenii, să arătăm că este important să doneze puțin din ce au, pentru a ajuta un om în nevoie. Avem nevoie să-i încurajăm să transforme donarea într-un obicei”.

doacao22.300x200Economista Cristiane Bagagi Luzzi (foto), de 31 de ani, membră în grupul de evanghelizare, a susținut, de asemenea, că fiecare trebuie să-și facă partea. „Noi știm de această nevoie, de carența pe care o au spitalele, de lipsa sângelui, de aceea, trebuie să ne facem partea. Este o lucrare pe care Centrul de Ajutor Spiritual o face, iar evanghelizarea este realizată cu scopul de a salva vieți. Vreau să fac din asta un obicei pentru viața mea și-i sfătuiesc pe toți să facă la fel. Atunci când fiecare își face partea, atunci, cred că va funcționa totul”, a spus voluntara.

Însă, nu doar pacienții au beneficiat de donarea de sânge, ci și donatorii. „Oamenii care donează sunt, de asemenea, beneficiari ai donației, pentru că sângele este reînnoit și sunt realizate mai multe teste. Donatorul va primi acasă rezultatele testelor, e ca și cum ar face un set de analize. Deseori, nu știe că este hipertensiv, și când vine aici, descoperă asta și primește îndrumare medicală. Donatorul își face un bine lui însuși”, a explicat Iuliana.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *