Cu cine umbli?

De obicei, oamenii asociază fericirea doar cu ceea ce fac. Totuși, este un principiu diferit și foarte interesant despre acest lucru în Psalmul 1.

Acest Psalm începe prin avertizarea despre ceea ce nu trebuie să facă un om care vrea să aibă succes și să fie  fericit.

“Binecuvântat este omul care nu umblă în sfatul celor neevlavioși, nici nu stă în calea păcătoșilor, nici nu șade în scaunul batjocoritorilor.”

Textul arată clar că omul care dorește să fie cinstit trebuie să fie atent la conduita lui, în principal cu privire la alegerea prietenilor săi.

Verbele “a umbla” și “a sta” și “a ședea” sunt folosite ca să arate diferite grade de intimitate în relații în viață.

A umbla  semnifică o implicare mai cazual cu cei care nu sunt în sintonie cu Dumnezeu. Totuși,  chiar dacă este o prietenie trecătoare, poate schimba felul de a trăi al celui drept. Sunt acei prieteni mai distanți sau acele conversații rapide, dar încărcate de sfaturi care susțin dorințe și gânduri contrare sănătății spirituale.

A sta înseamnă să ai un nivel de comuniune mai strâns cu oameni care sunt infideli, jignitori și răzvrătiți  față de Cuvânt. Ei sunt în toate părțile. De aceea, mereu ne vor intersecta calea, cerându-ne să ne hotărâm dacă vom fi de partea lor sau nu.

A ședea este să stai în voia ta în mijlocul celor nedrepți și batjocoritori ai Evangheliei. Aceasta implicare devine atât de periculoasă, încât cuvintele și ideile celor răi sunt absorbite în așa fel că schimbă omul bun ca să facă aceeași greșeală ca prietenul lui.

Din nefericire, din perioada în care a fost scris acest psalm mulți au făcut o alegere foarte proastă și au umblat pe calea rea. S-au oprit să audă și s-au așezat în scaunul celor răi. Rezultatul dezastruos a fost compromiterea credinței lor și în consecință pierderea Mântuirii.

Merită amintit că, prin internet această asociere nu e nevoie să fie fizică. Este de ajuns un click ca acasă sau pe mobil fără să vadă nimeni, să ai o asociere cu răul.

Și după cum știm, păcatul este ceva progresiv, adică, un act care, oricât de inofensiv ar fi, tinde să ducă la altul, până când omul suferă împotmolit în mijlocul greșelilor.

Astfel, pe lângă faptul că pierde bucuria pe care o oferă cariera credinței, omul devine totodată complice și debitor al acțiunilor rele ale altora. Gândește-te la asta cu teamă!