Ce înseamnă cuvântul inteligență?

2551.4640-bebe-inteligente

Cuvântul „inteligență” derivă din două cuvinte latine: ”inter” și ”legere”. „Inter” înseamnă „între”, iar „legere” – „a alege”. Prin urmare, un om inteligent, e acela care a învățat să „aleagă între”.

Știu că e mai bine să faci binele decât răul, că încrederea trebuie să depășească frica, că dragostea e superioară urii, că e mai bine să fii bun decât crud, răbdător – decât intolerant, umil – decât arogant, știu că e mai bine să afli adevărul decât să fii ignorant.

A fi inteligent e a ști să alegi dintre mai multe opțiuni, opțiunea care e cea mai bună pentru tine.

Lipsa folosirii inteligenței îi conduce pe oameni la alegeri pripite, emoționale, prost gândite. Nu sunt proști, dar aleg sa fie așa.

Inteligența e un dar de la Dumnezeu, exclusiv pentru om. Nici unei alte făpturi nu i-a dat această abilitate. De aceea, cea mai mare adorație pe care putem să I-o dăm este buna folosire a inteligenței. El nu vrea numai credința noastră. Vrea ca ea să fie inteligentă.

Inteligența mea îmi spune că cel mai inteligent lucru pe care pot să-l fac e să urmez sfaturile Celui care m-a făcut inteligent:

”Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!” – Deuteronom 4.6.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *