Auto-ajutorarea și ajutorul de sus

”DOAMNE, eu Te chem: vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem! Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele! (Psalmi 141.1-2)

Eu cred în ambele. În auto-ajutorare și în ajutorul de sus. Cel de Sus ajută numai atunci când există auto-ajutorare. Dumnezeu vă poate ajuta, numai atunci când vă ajutați singur, atunci când vă faceți partea. El nu lucrează singur, ci folosește ce faceți dumneavoastră. De aceea, trebuie să vedeți dacă vă rugați, atunci când trebuie să acționați sau dacă acționați, atunci când trebuie să vă rugați.

Vă ajutați singur, atunci când faceți ce depinde de dumneavoastră, când nu așteptați de la nimeni, nici de la Dumnezeu, să vină să facă ce intră în responsabilitatea dumneavoastră. Nu ajunge să vă plângeți, întrebându-L pe Dumnezeu de ce asta sau cealaltă încă nu s-a întâmplat, în timp ce dumneavoastră nici nu vă faceți partea.

Dar, auto-ajutorarea are o limită. Limita sunteți chiar dumneavoastră. Auto-ajutorarea se termină, atunci când nu mai puteți să faceți nimic. Aici, începe ajutorul de sus.

Psalmistul David s-a rugat prin cuvintele de mai sus, atunci când a fost persecutat de Regele Saul, care vroia să-l omoare. Nu avea ce să mai facă. Regele și toate trupele lui l-au vânat așa cum își vânează un leu prada. David s-a ascuns în peșteri și a implorat protecție și eliberare de la Dumnezeu – ajutorul de sus.

Dacă ați ajuns la un punct în viață, în care nu mai puteți face nimic, e timpul să faceți ce a făcut David: să-L chemați pe Dumnezeu cu credință.

Acolo unde vă aflați sau în camera de alături, puteți să vă descărcați de frici, neliniști și îndoieli, înaintea Lui Dumnezeu. Veniți cu cererea dumneavoastră pentru El, cu credință. Așa cum i-a răspuns lui David, la fel vă va răspunde și dumneavoastră!