Se vede zi de zi

acaoNu toți care vorbesc fac ce vorbesc, dar toți care fac, vorbesc…

Există un abis între ce se spune și ce se face. De multe ori vorbim, exprimând o voință clară sau o intenție că vrem să facem ceva cu adevărat… dar nu facem. Iar atunci când facem, de multe ori alegem să vorbim… sau nu.

Așadar, observați că nu faptul că spun că Dumnezeu este pe primul loc în viața mea face ca asta să devină realitate. Asta se întâmplă prin practicarea Cuvântului Său zi de zi!

Vedeți exemplul lui Iuda! Cum a fost la început? FIDEL, fiindcă avea responsabilitatea să numere ofrandele care erau făcute pentru Domnul de cei care Îl urmau. Însă, cu timpul, a decis să devină infidel, atingându-se de ce nu trebuia. Din cauza asta, a fost blestemat de infidelitatea lui!

A început bine, dar a terminat foarte prost. Care a fost greșeala lui? Cea mai mare greșeală a lui, care s-a dovedit a fi fatală, a fost să-L îndepărteze de pe primul loc din inima lui pe Domnul Iisus și să-L înlocuiască cu lucruri materiale: cu bani (Luca 22.3-6).

La fel ca Iuda, vedem că mulți încep bine, totuși, de-a lungul anilor, devin corupți, iar astăzi se spânzură din cauza faptelor pe care le-au făcut cu propriile mâini. Sunt mâinile murdare ale infidelității… cu Zeciuiala și Ofrandele.

Ep. Julio Freitas

Ep. Julio Freitas

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *