E ușor să vorbești…

falarefacilEste o mare diferență între cine credem noi că suntem, adică între imaginea pe care o avem despre noi înșine și cine suntem cu adevărat… totuși, în ochii Lui Dumnezeu, îndoielile nu-și au rostul…

”Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă”.

Rețineți că fariseul, proprietarul casei, n-a vorbit cu gura, ci cu capul și inima. Cu alte cuvinte: dacă Iisus ar fi Mesia, Profetul, ar ști cine e această femeie și ce a făcut.

Acest text arată că oamenii care nu valorizează ce este cel mai important, Mântuirea lor, comuniunea cu Dumnezeu, care manifestă o credință religioasă, tradițională, sistematică, devin orbi și nu pot să vadă ce vede păcătosul și cel care se căiește. Acea femeie a văzut o oportunitate, s-a gândit: – „Iisus este aici, Mesia este aici! El este Calea, Adevărul și Viața. El nu numai că poate să mă ierte, dar și să mă transforme și să mă mântuiască!”. Însă fariseul a crezut că are dreptul s-o judece, s-o condamne, deoarece el nu trăia în prostituție și, totuși, era la fel de păcătos ca și ea, ca mine și dumnevoastră.

Nici un om nu este mai bun decât altul! Domnul Iisus a spus că toți avem o datorie. Și, încă, o datorie față de Dumnezeu, care nu poate fi plătită, de aceea a venit El și Și-a dat viața!

”Iisus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone (cel care ascultă), am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el (observați că Simon era mereu pregătit să asculte, dar nu și să practice, care este al doilea pas, și încă unul decisiv.

Simon era un bun ascultător, dar nu era un bun practicant. Era întotdeauna gata să asculte, dar nu și să practice, să ia decizia să dea ce trebuia să dea. Așa cum există oameni care ascultă Cuvântul Lui Dumnezeu, care citesc, scriu, vorbesc, dar asta face și diavolul, deci a practica este cu totul altceva.

Simon nu cunoștea faptul că Iisus a știut exact ce simțea el și ce gândea. Dumnezeu știe și vă oferă oportunitatea vieții. ca să ajungeți astăzi la Altar și să vărsați lacrimi, lăsând la o parte tot ce vă amărăște. Trebuie să vorbiți, să plângeți dacă trebuie să plângeți, să strigați dacă trebuie să strigați, și să-L căutați pe Dumnezeu… să-I ștergeți Picioarele cu părul dumneavoastră și să spargeți acest „vas”, care sunteți dumneavoastră, să vă spargeți „sinele” și să vă turnați „parfumul” , toată viața, la Picioarele Lui Dumnezeu, ca El să vină și să facă din dumneavoastră fiul Lui!

”Un anume cămătar avea doi datornici. Unul îi datora cinci sute de denari (25 de mii de Euro/500 de zile de muncă la câmp), iar celălalt, cincizeci (2.500 de Euro/50 de zile de muncă la câmp)”.

În ciuda faptului că diferența dintre aceste valori e mare (între 25.000 și 2.500 de Euro), ambii datornici aveau ceva în comun. Ce să fie? Niciunul dintre ei nu putea să plătească!

La fel ca dumneavoastră, care v-ați născut și ați crescut odată cu Centrul de Ajutor Spiritual, ați trăit și practicat Credința-Inteligentă, dar v-ați trăit viața așa cum ați vrut, în păcat, greșeli, necredință… altfel spus, cu toții avem ceva în comun : Nu putem să ne plătim Datoria față de Dumnezeu. De aceea, avem nevoie de Mila și Iertarea Lui.

”Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?”

Cu toții avem în comun o datorie față de Dumnezeu, deoarece toți greșim și avem nevoie de iertarea Lui. Iar Iisus ne iartă, pentru că El a venit să moară în locul dumneavoastră și în locul meu, și să ne Mântuiască. Totuși, dacă nu-L acceptați, dacă nu vă asumați situația, cum s-a întâmplat cu fariseul Simon, chiar dacă El ar fi în casa dumneavoastră, nu veți fi iertat! Și, nu e suficient să spuneți: „Iisus, Te accept, ci trebuie să vă căiți, să vă mărturisiți păcatul, să renunțați la greșeli, să vă rupeți de trecut, să turnați cel mai bun „parfum”, cu iubire sinceră și recunoștință. Observați că Iisus era în casa lui, înaintea lui, dar chiar și așa, și-a pierdut oportunitatea. De ce? Pentru că nu s-a smerit, n-a mărturisit, n-a recunoscut, atunci când Iisus i-a spus: „Simon, ești tot atât de păcătos ca și ea…”. Dar, ea a făcut ce el a refuzat să facă și L-a iubit mai mult pe Iisus, fiindcă a păcătuit mai mult decât fariseul, iar Domnul Iisus a iertat-o mai mult.

Observați că Dumnezeu Știe că nu avem cum să-I plătim, dar El așteaptă să recunoaștem asta, să ne mărturisim greșelile, să ne căim cu adevărat, ca să poată să ne Ierte după aceea și să ne facă Liberi PENTRU TOTDEAUNA!!!

”Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Iisus i-a zis: „Drept ai judecat” (Luca 7.39-43)

E ușor să Judeci sau să vorbești… să practici, să asculți de Dumnezeu și să faci e mult mai greu. Pentru asta, aveți nevoie, în primul rând, de SMERIREA INIMII!

Ep. Julio Freitas

Ep. Julio Freitas

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *