Ziua a XVI-a de post

Meditaţia pentru ziua a XVI-a:

„Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” (Ioan 6:27)

În zilele de astăzi, pecetea e semnătura. Dar, în vechime, regii fixau legi cu sigiliul inelului. Botezul cu Duhul Sfânt reprezintă pecetea, marca inelului lui Dumnezeu pe robii Săi. Întregul infern vede o asemenea marcă pe fiecare dintre cei fideli.

Totuşi, cine nu are acest Sigiliu, chiar dacă crede în Dumnezeu, este predispus la atacurile infernului şi implicit la suportarea de a fi învins de acestea.

Fotografia: Muntele Ben Evis. Este cel mai înalt munte din Marea Britanie. Altitudine: 1344m. Distanţa până la vârf: 18 km. Timp de urcare: între 6 şi 8 ore (depinde de condiţiile meteorologice) Accidente mortale: 3-5/an.

În noiembrie 2007, chiar în ciuda unei ierni aspre, biserica noastră din Anglia, a urcat acest munte făcând o provocare de credinţă. A lipsit doar puţin să nu intru şi eu în lista de decese de acolo. Îngerii m-au scos de acolo la timp.

Dacă, pentru a ne menţine în credinţă este nevoie de sacrificii zilnice, imaginaţivă ce nu este nevoie, pentru a face Lucrarea lui Dumnezeu. Adică, dacă pentru a fi salvaţi, trebuie să sacrificăm, imaginaţi-vâ cât trebuie să sacrificăm pentru a-i salva pe alţii. Am urcat şi am coborât printr-o ploaie torenţială care mai apoi s-a transformat într-o ninsoare viscolită. Dar obiectivul nostru a fost atins. Aceasta este credinţa CdAS.




 

 

 

 

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *