Ziua a XI-a de post

Meditaţia pentru ziua a XI-a:

„Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă…“ (Evrei 6:4-6)

Înţeles: După ce ai primit Sigiliul lui Dumnezeu, şi chiar şi aşa, ai căzut, este imposibil să mai fi reînoit. În acest caz pierderea estesigură.

Fotografia:

Această casă a fost odată nouă, frumoasă şi minunată. Dar lipsa îngrijirii, neglijenţa şi părăsirea au făcut din ea un loc impropriu pentru a mai fi locuită.

Aşa se întâmplă cu mulţi fraţi. Căzuţi, rataţi şi nedefiniţi în credinţă. Sunt reci privitor la biserică. S-au alăturat celor necredincioşi şi au o credinţă nebună.

Până când vor fi aşa? Singura scăpare este să o ia de la capăt. Pentru asta este nevoie ca ei să se căiască.

Cum?

Să-şi mărturisească păcatele, să le lase şi să le urască mergând totdeauna înainte fără a se mai uita înapoi.


 

 

 

 

 

 




Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *