Ziua a 9-a a Postului Lui Iisus

9dia_165”Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz” (Proverbe 10.22).

La prima vedere, acest verset sună ca o ploaie pe o vreme mohorâtă.

Binecuvântarea DOMNULUI în sine îmbogățește și, de aceea, nu va aduce niciodată necaz.

Însă nu toți înțeleg amplitudinea acestui cuvânt.

Ei cred că binecuvântările (promisiuni) vin ca ploaia.

Și cred că realizarea facilă e un semn al aprobării din partea Domnului.

Exemplu

O tânără a mărturisit: „M-am rugat, am postit, am strigat la Domnul că vreau un soț care să fie bărbat al Lui Dumnezeu.

Într-o zi, din senin, am întâlnit pe cineva care întrunea condițiile pe care le căutam.

Facilități

Era inteligent, avea o excelentă formare academică, succes profesional, un nume bun în înalta societate și tot ce mi-ar garanta fericirea mult visată.

”Semn” de la Dumnezeu?

Toți cei care mă cunoșteau îmi spuneau: ”a durat ceva timp, dar ai ochit în plin, nu?”

Ne-am căsătorit.

Mă simțeam cea mai fericită femeie din lume, până în prima noapte din luna de miere, când mi-a mărturisit că e gay.

Pedeapsă de la Dumnezeu?

M-am simțit ca și cum lumea a căzut pe capul meu.

În anii următori, am trăit întrebându-mă: De ce, Dumnezeul meu? De ce? Unde am greșit?

Binecuvântarea s-a transformat în blestem, iar prințul s-a transformat în broască.

Nu este scris că binecuvântarea DOMNULUI îmbogățește? Și, odată cu ea, DOMNUL nu aduce nici un necaz?

Cum se poate? De ce ai permis asta?

Înșelăciunea

Lipsa de discernământ spiritual îi încurcă chiar și pe cei mai înțelepți.

Greșeala fatală a fost că și-a susținut credința pe „prinț”, gândindu-se că el era răspunsul din partea lui Dumnezeu.

Iluzionată de presupusa „credință”

A crezut din toată inima ei că facilitățile evidente erau semne evidente ale aprobării Divine.

Credința inteligentă

Totul e posibil prin credință.

Însă utilizarea credinței, asociate cu disprețul voinței Lui Dumnezeu, e necaz sigur.

Cu siguranță, căsătoria ei n-a fost după voia DOMNULUI.

Dacă ar fi fost, n-ar fi avut nici un necaz.

Cine trăiește prin credință trebuie să discearnă ce e și ce nu e de la Dumnezeu.

Dacă există facilități și nu aveți încredere, opriți-vă și așteptați.

Acordați-vă timp, să fiți absolut sigur de voia Lui Dumnezeu.

Dacă există dificultăți, atunci șansele să fie voia Lui Dumnezeu sunt mari.

Învățarea

Am învățat că binecuvântările sunt întotdeauna precedate de dificultăți.

Cu cât mai mari sunt dificultățile, cu atât mai mari sunt binecuvântările.

Răspunsurile Divine nu vin niciodată ambalate ca niște cadouri.

Mai degrabă, vin pe baza sacrificiului sudorii, sângelui și lacrimilor.

Povestea

Așa a fost în trecut, așa e în prezent și așa va fi în viitor.

Ce erou al credinței a intrat în posesia promisiunilor Divine, pe baza folosirii minciunilor și înșelăciunilor?

Citiți, meditați și trageți propria concluzie:

”Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică” (Marcu 10.29-30).

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *